Autoritatea Palestiniană este în pragul asfixiei financiare, atenționează Banca Mondială

Autoritatea Palestiniană este în pragul asfixiei financiare, atenționează Banca Mondială
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mai 2024

Autoritatea Palestiniană (AP) este în pragul asfixiei financiare ca urmare a epuizării fluxului de resurse și a puternicei recesiuni cu care se confruntă economia palestiniană, atenționează Banca Mondială (BM) într-un raport publicat joi, citat de AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

AP înregistra la finalul anului trecut un deficit de 682 de milioane de dolari, adică 3,9% din PIB, cifră care ar urma aproape să se dubleze în acest an, ajungând la 1,2 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Compania britanică National Grid caută un cumpărător pentru cel mai mare terminal de GNL din Europa CITEȘTE ȘI Compania britanică National Grid caută un cumpărător pentru cel mai mare terminal de GNL din Europa

Cauza o reprezintă scăderea semnificativă a veniturilor colectate de guvernul israelian fără să mai fie remise Autorității Palestiniene, dar și recesiunea anticipată a economiei palestiniene, estimată de BM între 6,5% și 9,4%, previziuni mai exacte nefiind posibile.

Evident, situația este și mai dificilă în Fâșia Gaza, a cărei economie este de așteptat să scadă de peste două ori după reculul sever de la sfârșitul lui 2023, în urma lansării ofensivei israeliene ca răspuns la atacul Hamas din 7 octombrie 2023.

Recesiunea severă a antrenat creșterea sărăciei atât în Cisiordania, cât și în Fâșia Gaza, în aceasta din urmă cvasitotalitatea populației ajungând sub pragul sărăciei.

Unul dintre motive îl constituie pierderea locurilor de muncă în ultimele șase luni - aproape 500.000, dintre care 200.000 în Gaza și aproape 150.000 din cele ocupate de palestinieni care mergeau la muncă în Israel.

Situația umanitară continuă să se deterioreze, insecuritatea alimentară afectând 95% din populația din Gaza, în timp ce nordul Fâșiei este considerat ca fiind în situația de foamete, cu "niveluri catastrofale ale insecurității alimentare", subliniază Banca Mondială.

Raportul, care are la bază un studiu al London School of hygiene and tropical medicine și al Universității americane Johns Hopkins, apreciază că între 58.000 și 66.000 de oameni ar putea muri de foame, "dacă se menține tendința actuală".

viewscnt
Afla mai multe despre
autoritatea palestiniană
banca mondială