Banca Centrală a Germaniei raportează primele pierderi anuale din ultimele patru decenii

Banca Centrală a Germaniei raportează primele pierderi anuale din ultimele patru decenii
Profit.ro
Profit.ro
scris 2 mar 2023

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a încheiat anul 2022 în pierdere, o premieră în ultimele patru decenii, după ce un șir de majorări de dobândă adoptate de Banca Centrală Europeană a redus valoarea pachetelor de obligațiunilor deținute de Bundesbank și de asemenea i-a provocat pierderi pentru creditele ultra-ieftine acordate băncilor comerciale, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Chiar dacă pierderile de 172 de milioane de euro raportate de Bundesbank au fost acoperite de provizioanele acumulate de-a lungul anilor, noi pierderi sunt posibile pe măsură ce dobânzile continuă să crească, reducând valoarea obligațiunilor acumulate în anii în care inflația a fost la un nivel foarte scăzut, scrie Agerpres.

Waymo, divizia de mașini fără șoferi a Alphabet, desființează zeci de locuri de muncă într-o nouă rundă de concedieri CITEȘTE ȘI Waymo, divizia de mașini fără șoferi a Alphabet, desființează zeci de locuri de muncă într-o nouă rundă de concedieri

Acestea sunt primele pierderi anuale înregistrate de Bundesbank după 1979.

"Bilanțul veniturilor, acum și în următorii ani, este rezultatul politicii monetare extraordinar de expansive din ultimii ani. Acum este nevoie de o politică monetară restrictivă pentru a reface stabilitatea prețurilor înrtr-un mod ordonat", a declarat președintele Bundesbank, Joachim Nagel.

Pierderile anunțate de Bundesbank nu afectează capacitatea instituției de a demara operațiuni de politică monetară dar înseamnă o diminuare a veniturilor pentru bugetul federal al Germaniei, având în vedere că între 2010 și 2019 Bundesbank a plătit la bugetul statului dividende în valoare de aproape 25 de miliarde de euro.

Pierderile anunțate de Bundesbank vin la câteva zile după ce și Banca Centrală Europeană a raportat pierderi de 1,6 miliarde de euro pentru anul 2022, acoperite de asemenea din provizioane, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la posibilitatea de a rămâne fără rezerve și cine va achita nota de plată pentru politica relaxată din trecut acum că inflația a atins valori ridicate.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca centrală a germaniei
pierderi