Banca Japoniei a schimbat politicile, punând accentul pe dobânzi și pe inflație și mai puțin pe tipărirea de bani

Banca Japoniei a schimbat politicile, punând accentul pe dobânzi și pe inflație și mai puțin pe tipărirea de bani
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 sep 2016

Banca centrală a Japoniei a decis o schimbare a politicilor în cadrul ședinței de politică monetară de miercuri, având ca principal obiectiv nivelul dobânzilor și mai puțin tipărirea de bani, în vederea atingerii unui nivel mai ridicat al inflației, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După o ședință de politică monetară de două zile care s-a încheiat miercuri, Banca Japoniei a abandonat ținta de bază monetară, scrie News.ro.

Instituția adoptat, în schimb, o politică de control al ratelor dobânzilor,  care presupune cumpărarea de titluri de stat japoneze pe termen lung pentru a menține randamentele la obligațiunile pe zece ani în apropierea nivelului actual, de 0%.

Banca centrală japoneză a menținut la -0,1% rata dobânzii pe care o aplică la facilitatea de depozit, adică pentru băncile care au exces de lichiditate și își plasează banii în depozite la banca centrală.

Instituția va continua, de asemenea, să cumpere obligațiuni pe termen lung emise de statul japonez într-un ritm care să asigure o creștere a deținerilor cu 80.000 de miliarde de yeni (781 miliarde dolari) pe an.

EXCLUSIV BCR a primit un sfert din notificările de dare în plată. Demetrian: Au venit clienți să dea pensiuni CITEȘTE ȘI EXCLUSIV BCR a primit un sfert din notificările de dare în plată. Demetrian: Au venit clienți să dea pensiuni

Banca se concentrează mai mult și pe ținta de a crește rata inflației din Japonia, o țară afectată de mult timp de deflație, până aproape de nivelul țintit, de 2%,

Bursa japoneză a crescut și yenul s-a depreciat după anunțarea deciziilor, însă unii analiști se îndoiesc că măsurile vor avea un efect pozitiv de durată asupra piețelor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
banca japoniei