ANPC - mesaj către foști și actuali clienți Raiffeisen, de recuperare a unor sume calculate greșit

ANPC - mesaj către foști și actuali clienți Raiffeisen, de recuperare a unor sume calculate greșit
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 mar 2024

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) recomandă persoanelor fizice să recupereze sumele calculate greșit de Raiffeisen Bank, pentru dobânzile unor credite din perioada 2006-2009 și au precizat că până în prezent a fost achitat un procent de 92% din totalul sumelor respective.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor recomandă beneficiarilor - foști și actuali clienți ai Raiffeisen Bank S.A, cu credite încheiate în LEI/EUR/USD, în perioada 2006-2009, aflate în derulare la data de 20.10.2017, momentul emiterii Ordinului de Președinte ANPC, prin care s-a dispus restituirea sumelor reclaculate, în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi – să se prezinte la unitățile băncii, pentru recuperarea sumelor cuvenite potrivit Ordinului amintit, ținând cont de faptul că Raiffeisen Bank are obligația restituirii acestor sume”, a transmis ANPC, printr-un comunicat de presă.

Ministrul Energiei confirmă Profit.ro - Posibilă prelungire și schimbarea plafonării la energie și gaze. Guvernul aleargă după 2 iepuri CITEȘTE ȘI Ministrul Energiei confirmă Profit.ro - Posibilă prelungire și schimbarea plafonării la energie și gaze. Guvernul aleargă după 2 iepuri

În urma unei acțiuni de control, echipele de comisari ANPC au constatat că operatorul economic Raiffeisen Bank a calculat dobânzile creditelor în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009, într-un mod eronat, ceea ce a dus la încasarea unor sume fără temei legal, de la debitori, scrie News.ro

“Ca atare, ANPC a sancționat banca și a dispus restituirea de către aceasta a sumelor încasate în plus, măsură consfințită și de sentința definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde aceasta fusese constestată de operatorul economic. În situația descrisă, s-au aflat 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank, în perioada menționată, urmând a fi rambursate peste 19 milioane de euro consumatorilor afectați”, a menționat sursa citată.

Comisarii ANPC au menționat că până în prezent, calculul sumelor recuperate a rezultat că a fost achitat un procent estimat la 92% din totalul sumelor aferente acestui Ordin, banca argumetând că diferența de 8% a rezultat din existența unor contracte de credit pentru care titularii nu s-au prezentat la bancă.

“De aceea, ANPC recomandă consumatorilor persoane fizice și/sau moștenitorul/moștenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, să se prezinte la oricare dintre sucursalele Raiffeisen Bank din țară pentru a intra în posesia sumelor de rambursat, indiferent de situația actuală a raportului dintre creditor și debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc”, au mai precizat comisarii ANPC.

viewscnt
Afla mai multe despre
raiffeisen bank
anpc