BRD mută o parte din angajați în clădirea City Offices, în sistem flexibil

scris 17 iun 2021

BRD Société Générale mută o parte din departamentele de suport ale băncii și ale filialei Finance în spațiile Metav și Delfinului în clădirea City Offices din București, proiect deținut de Globalworth.

Spațiile BRD din clădirea City Offices cumulează o suprafață de aproximativ 9.000 de metri pătrați și se desfășoară pe două etaje, cuprinzând 700 de posturi de lucru. Clădirea este situată la intersecția dintre Șoseaua Olteniței și Giurgiului, lângă Cimitirul Bellu.

Angajații BRD relocați vor avea la dispoziție o aplicație de rezervare a posturilor de lucru, a sălilor de ședințe și a locurilor de parcare, precum și diverse săli de reuniuni. Banca arată că, prin acest concept de muncă flexibilă, încearcă să faciliteze colaborarea între diverse echipe.

“ Proiectul BRD City Offices a început în februarie 2020, chiar înainte de declanșarea pandemiei în Europa. Observând impactul acesteia asupra regulilor sociale și de conduită, am adaptat proiectul la „noua normalitate”, prin implementarea unor noi reguli de organizare funcțională încă din faza de concept de design. Pe măsură ce proiectul avansa, colegii din fiecare entitate relocată au avut posibilitatea de a-și particulariza spațiul, prin alegerea unor elemente cromatice și de design. Ne mândrim cu faptul că noile spații BRD reprezintă rezultatul implicării tuturor angajaților BRD din City Offices”, spune Mihai Selegean, director general adjunct Juridic și Administrativ BRD - Groupe Société Générale.

Un director de bancă din București, suspectat că a furat zeci de mii de euro din tezaurul sucursalei CITEȘTE ȘI Un director de bancă din București, suspectat că a furat zeci de mii de euro din tezaurul sucursalei

Banca a amenajat o zonă extinsă de colaborare pentru angajați, cu o suprafață de aproximativ 520 mp, împărțită în două spații distincte.

„Prezența în spațiile de birouri, cel puțin pentru domeniul bancar, va rămâne un element important, chiar dacă își va diminua ponderea în cadrul modalităților de prestare a activităților. Și înainte de pandemie, în cadrul BRD, acolo unde tipul de activitate a permis, am avut implementată posibilitatea de telemuncă, iar în condițiile actuale a fost doar extinsă”, adaugă Mihai Selegean.

BRD - Groupe Société Générale are o rețea de 569 de unități, 2,5 milioane de carduri emise și o rețea de acceptare de aproximativ 30,000 POS și aproape 1,400 ATM. Banca ocupă locul trei în piață după dimensiunea bilanțului, cu active totale de 63,2 miliarde de lei la finele lunii martie.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd
city offices