CCR arată că instanțele vor trebui automat să adapteze sau să stingă contractele în valută unde cursul a crescut cu mai mult de jumătate. Litigiile pierdute de debitori vor putea fi redeschise

CCR arată că instanțele vor trebui automat să adapteze sau să stingă contractele în valută unde cursul a crescut cu mai mult de jumătate. Litigiile pierdute de debitori vor putea fi redeschise
scris 17 sep 2021

Curtea Constituțională a motivat decizia luată în luna iulie prin care a respins contestațiile băncilor cu privire la noua formă a Legii privind darea în plată. Curtea arată că instanțele vor trebui automat să constate că există impreviziune atunci când cursul a crescut cu mai mult de 52,6% de la data contractării creditului (așa cum se întâmplă în cazul creditelor în franci elvețieni) sau rata lunară s-a majorat cu mai mult de jumătate ca urmare a creșterii dobânzilor. Atât debitorii cât și creditorii vor avea dreptul de a cere adaptarea contractului în cadrul procedurii de dare în plată, și judecătorii vor pronunța soluția fără să evalueze situația materială a debitorului. Pentru creditele restructurate prin modificarea capitalului, data de referință a impreviziunii va fi cea a actului adițional. Mai mult, debitorii care au pierdut procese pe forma trecută a legii vor putea deschide altele.

Curtea Constituțională a respins toate obiecțiile creditorilor cu privire la Legea 52/2020 prin care este modificată Legea 77/2010 privind darea în plată. Anul trecut au fost introduse criterii cantitative în lege favorabile debitorilor: este automat considerată impreviziune o variație a cursului de 52,6% (față de momentul acordării împrumutului) care se menține pe cel puțin 6 luni, sau o creștere a ratei cu 50% timp de 6 luni ca urmare a creșterii dobânzii variabile.

Prin aceste modificări există impreviziune în cazul tuturor contractelor de credit în franci elvețieni și în parte a celor în euro semnate înainte de criza financiară din 2008-2009. Anterior modificării de anul trecut, darea în plată a generat multe procese pentru bănci, dar nu la fel de multe beneficii pentru debitori, notificările fiind respinse în cele mai multe cazuri.

Băncile au susținut în fața CCR că o creștere de jumătate a cursului în cazul unor contracte pe 30 de ani este în riscul inerent, având în vedere realitățile economice din România, cum ar fi cele legate de inflație sau dinamica salariilor, și că nu poate fi vorba de un șoc dacă este analizat ultimul deceniu, creșterea fiind lentă.

CCR arată, însă, că majorarea dobânzii cu peste jumătate este parte a riscului supraadăugat și că în cazul contractelor pe termen lung ar trebui ca părțile să prevadă mijloace de remediere.

“Este adevărat că, spre deosebire de contractele de credit încheiate pe perioade mai scurte de timp, în privința celor încheiate pe perioade mai lungi de timp o asemenea fluctuație se poate ivi după trecerea unui anumit interval temporal și să fie percepută ca fiind un risc inerent contractului. Totuși, o asemenea situație nu poate pune în discuție constituționalitatea legii, ci mai degrabă are rolul de a determina părțile contractului să identifice soluții adaptate care să o prevină [încheierea contractelor de credit în monedă națională/ clauze de conversie a monedei creditului în monedă națională/ clauze de adaptare a contractului care să prevină invocarea impreviziunii/ încheierea unor contracte de tranzacție/ novații]”, se arată în motivare.

Curtea mai consideră că întinderea unei astfel de deprecieri pe o perioadă de 6 luni este suficientă, și că se asigură o “o perioadă rațională și care previne arbitrariul”.

Inițiatorul modificării, senatorul Daniel Zamfir (PSD), a făcut referire la un regulament BNR abrogat când a ales variația de 52,6%, lucru indicat și de către băncile contestatare. CCR arată, însă, că acest lucru este irelevant, câtă vreme fluctuația este una ridicată. Mai mult, câtă vreme a fost luat în seamă la evaluarea gradului de îndatorare, atunci pragul e suficient de ridicat ca să reprezinte un risc supraadăugat.

Curtea arată că în cazul creditelor reeșalonate se aplică prevederile dării în plată la fel ca în cazul împrumuturilor asupra cărora nu s-a intervenit. În cazul creditelor restructurate, însă, în situația în care a fost micșorat prin negociere capitalul datorat, data de referință pentru calculul impreviziunii absolute devine cea a noului contract.

În privința creșterii cu peste jumătate a ratei lunare ca urmare a creșterii dobânzii, Curtea arată că o astfel de creștere se abate de la riscul inerent contractului de credit.

“Nu este rolul Curții să stabilească dacă această fluctuație a valorii obligației lunare de plată determinată de creșterea dobânzii trebuia să fie de 50%-100%, ci doar de a se asigura că este o fluctuație rațională luată în calcul și care previne arbitrariul”, arată CCR.

Instanțele trebuie să constate existența impreviziunii în cazul creditelor în franci

În multe dintre procesele deschise până anul trecut, judecătorii au considerat că fluctuația cursului nu este motiv de impreviziune. Însă acest lucru nu mai este posibil de acum înainte, câtă vreme debitorii sunt afectați de fluctuația de peste 50%.

“Curtea observă că, potrivit noului cadru normativ, fluctuațiile valutare de peste 52,6% reprezintă impreviziune, astfel că instanțele judecătorești nu mai au competența de a decide ele însele dacă sau în ce măsură fluctuația valutară poate fi calificată drept impreviziune. Întrucât legea a reglementat, pe calea unei definiții legale, o prezumție absolută de impreviziune, instanța judecătorească trebuie să o aplice în consecință”, arată Curtea.

Debitorii care au pierdut pot deschide noi litigii

Mai mult, debitorii care au făcut notificări de dare în plată pe legislația mai veche și care au fost respinse pot face acum noi solicitări, în baza noilor reglementări.

“Curtea reține că noua reglementare nu încalcă exigențele de calitate a legii, din moment ce este comprehensibil faptul că se aplică și acelor contracte de credit în raport cu care, anterior intrării în vigoare a noii legi, instanțele judecătorești au considerat ca nefiind neîntrunite condițiile impreviziunii sub imperiul vechii reglementări”, se arată în motivare.

Și creditorii pot cere adaptarea contractului

Legea arată, potrivit CCR, că există mai multe faze în care se poate negocia contractul între părți: după depunerea notificării de către debitor și până la depunerea contestației sau după respingerea contestației băncii.

Adaptarea contractului de către judecător

Curtea arată că păstrarea contractului în vigoare, prin adaptarea sa, este cea mai importantă. Cererea de adaptare poate fi depusă atât de debitor, prin cerere reconvențională, cât și de creditor, în cadrul acțiunii de stingere a creanței. Mai mult, cererile pot fi depuse în oricare fază procesuală în parte. În cazul acelor litigii unde nu s-a cerut adaptarea, ci doar închiderea prin dare în plată (adică transmiterea imobilului către creditor și stingerea creanței), instanța va analiza în primă fază tot adaptarea contractului. Încetarea contractului va fi luată doar dacă acesta nu va putea fi menținut.

“Prin urmare, odată constatată impreviziunea potrivit conținutului matematic al art.4 alin.(11)-(3) din Legea nr.77/2016, instanța judecătorească poate dispune adaptarea contractului de credit. În măsura în care executarea contractului este excesiv de oneroasă sub aspectul drepturilor și obligațiilor derivând din chiar prevederile sale, acesta își pierde utilitatea socială, fiind, așadar, imposibilă/irațională continuarea sa; în acest caz, instanța va dispune stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și transmiterea dreptului de proprietate către creditor”, arată Curtea.

Imposibilitatea continuării contractului “nu se analizează prin raportare la situația patrimonială a debitorului, pentru că nu există nicio relație între impreviziunea în contracte și situația financiară a debitorului, impreviziunea exprimând o tensiune intracontractuală, și nu una personală, ce transcende cadrului strict contractual”, arată CCR.

Astfel, Curtea mai arată că judecătorul nu poate realiza un inventar al situației patrimoniale a debitorului, ci trebuie să se uite la drepturi și obligații. Rămâne de văzut cum se va aplica practic această prevedere a adaptării contractelor.

CCR mai arată și că legea nu retroactivează, așa cum susțin băncile, și că se aplică și creditelor contractate pe Codul civil de la 1864.

Nu era nevoie de avizul BNR

Băncile au criticat, pe partea procedurală, că adoptarea legii s-a făcut fără avizul BNR, care ar fi fost obligatoriu, în condițiile în care afectează sistemul bancar. CCR arată, însă, că avizul nu era necesar, în condițiile în care BNR nu se află printre instituțiile fundamentale ale statului, reglementate prin Constituție, și ale cărui avize să fie obligatorii, și chestiunea în cauză este una de drept civil, nefăcând parte din aria de atribuții principale ale băncii centrale, cum ar fi cele legate de politica monetară și cursul de schimb, supravegherea sistemului, sau administrarea rezervelor. “(…) nu intră în atribuțiile Băncii Naționale a României avizarea cazurilor de impreviziune, operațiune esențialmente de drept civil”, arată CCR, care mai adaugă că un astfel de aviz nu a fost solicitat nici la adoptarea inițială a Legii privind darea în plată în 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
legea 77/2016
darea in plata
lege privind darea in plata
impreviziune
credite franci elvetieni