CE a aprobat acordarea unui ajutor din fonduri publice pentru Piraeus Bank

CE a aprobat acordarea unui ajutor din fonduri publice pentru Piraeus Bank
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 29 nov 2015

Comisia Europeană (CE) a aprobat astăzi acordarea unui ajutor din partea Guvernului elen către Piraeus Bank, suma urmând să completeze necesarul de capital rămas după ce banca a strâns fonduri de la investitorii privați, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat suplimentar în valoare de 2,72 miliarde de euro pentru Piraeus Bank, în conformitate cu legislația europeană privind ajutorul de stat, pe baza planului de restructurare modificat. Apreciem faptul că banca a acoperit o mare parte din necesarul de capital de la investitorii privați", se arată într-o notă a Comisiei.

Piraeus Bank, a doua cea mai mare bancă din Grecia, nu a reușit să atragă suficiente fonduri de la investitorii privați pentru a acoperi necesarul de capital calculat de Banca Centrală Europeană (BCE) la testele de stres încheiate în luna octombrie.

Banca Centrală Europeană (BCE) a estimat necesarul de capital al Piraeus Bank la 4,93 miliarde de euro. Din acceastă sumă, 1,94 miliarde de euro au fost obținuți de bancă de la investitori privați, iar autoritățile au aprobat alte oprațiuni de capital în valoare de 271 milioane de euro.

Diferența de capital va fi acoperită prin emiterea de obligațiuni convertibile contingente (CoCos) și noi acțiuni către Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) - principalul acționar al băncilor elene.

Necesarul total de capital al principalelor bănci grecești este de maxim 14 miliarde de euro, potrivit testelor de stres realizate de BCE.
Fondurile publice destinate recapitalizării vor proveni din cel mai recent program de asistență financiară încheiat cu creditorii internaționali, în valoare de 86 de miliarde de euro.

În schimbul noului acord, guvernul de la Atena s-a angajat să implementeze o serie de reforme economice și fiscale,  cu scopul principal de a reduce cheltuielile publice cu 3,5 miliarde de euro până în 2018.

Cele patru mari bănci elene, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank, sunt prezente și în România.

viewscnt
Afla mai multe despre
ce
comisie
grecia
piraeus bank