Cetelem - amendată pentru că ar fi trimis unei persoane pe telefon mesaje comerciale nesolicitate

Cetelem - amendată pentru că ar fi trimis unei persoane pe telefon mesaje comerciale nesolicitate
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 22 mar 2021

Societatea BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București, care activează sub brandul Cetelem, a fost amendată cu 10.000 lei pentru că ar fi trimis pe numărul de telefon al unei persoane un mesaj comercial de tip SMS, cu toate că aceasta își exercitase anterior, în repetate rânduri, dreptul de opoziție față de prelucrarea datelor sale în scop de marketing, potrivit Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Autoritatea a finalizat în luna februarie 2021 o investigație la operatorul BNP Paribas Personal Finance SA Paris Sucursala București și a constatat săvârșirea faptei de ”nerespectarea prevederilor articolului 12 referitoare la comunicările nesolicitate”, prevăzută de articolul 13, aliniarul (1), litera q) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, modificată și completată. Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 10 000 lei. Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri transmise de persoana vizată cu privire la faptul că pe numărul său de telefon a primit un mesaj comercial de tip SMS din partea BNP Paribas Personal Finance Paris Sucursala București", spune instituția.

Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți CITEȘTE ȘI Prin eMAG Ads, antreprenorii își pot promova produsele la peste 500.000 de potențiali clienți

Cu peste 460.000 de carduri de credit in portofoliu și 480.000 de clienți, BNP Paribas Personal Finance București este o entitate bancară aflată în top trei emitenți de carduri de credit din România.

Începând cu 1 martie 2018, Cetelem IFN a devenit BNP Paribas Personal Finance Paris Sucursala București, ca urmare a fuziunii dintre Cetelem IFN și banca mamă franceză BNP Paribas Personal Finance.

Învață de la traderi cu experiență prin Vestor CITEȘTE ȘI Învață de la traderi cu experiență prin Vestor

După finalizarea procesului de fuziune, activitatea comercială din România a continuat sub brandul Cetelem. În cei 15 ani de când este prezentă pe piața românească, compania a servit peste 1,4 milioane de români, oferind peste 2,2  milioane de credite.

BNP Paribas Personal Finance este unul dintre liderii pieței creditelor de consum în Europa.

Deținută în proporție de 100% de banca BNP Paribas SA, BNP Paribas Personal Finance are aproape 20.000 de angajați și operează în peste 30 de țări. Deține mărcile comerciale Cetelem, Findomestic și AlphaCredit.

viewscnt
Afla mai multe despre
bnp parbas
amenda
cetelem