Contextul economic actual nu este lipsit de riscuri și vulnerabilități, dezechilibrele persistente au fost amplificate de trecerea prin crize succesive, ample și suprapuse, iar incertitudinile asociate factorilor externi sunt în creștere, arată Cosmin Marinescu, noul viceguvernator care se va alătura boardului BNR, într-un articol în care punctează și felul în care, în opinia sa, ar trebui răspuns la aceste provocări.
„Răspunsul la provocările cu care se confruntă România, din perspectiva stabilității și a rezilienței economice, trebuie dat de un mix echilibrat de politici macroeconomice și de implementarea reformelor structurale asumate, în linie cu cerințele de sustenabilitate”, precizează Marinescu.
Reamintește că împărtășește, ca economist, convingeri de dreapta, ”deoarece dezvoltarea și prosperitatea sunt natural corelate cu economia de piață, libertatea economică și antreprenoriatul, competitivitatea și investițiile, într-un context de politici sănătoase” și spune că și-a asumat responsabilitatea de a face parte din conducerea executivă a BNR, a cărei misiune este una esențială: ”O monedă sănătoasă este baza unei economii sănătoase, iar stabilitatea financiară și stabilitatea prețurilor sunt condiții indispensabile în afirmarea calculată a activităților economice, în general”.
Textul integral al noului Viceguvernator al BNR, publicat pe blogul propriu:
”Vot de încredere – un nou capitol de responsabilitate
Primirea votului de încredere și numirea ca Viceguvernator al Băncii Naționale a României mă onorează și deschide astfel un nou capitol de angajament și responsabilitate în plan profesional și instituțional. Parcursul meu profesional, de peste 25 de ani în plan academic și științific, centrat pe domenii definitorii în sfera politicilor economice, la care se adaugă funcțiile de demnitate publică exercitate – Consilier Prezidențial pe probleme economice din decembrie 2014, atât în primul cât și în cel de-al doilea mandat al Președintelui României, precum și prezența activă, timp de peste 15 ani, în spațiul public, instituțional și decizional din domeniul politicilor publice reprezintă atuuri pe care le voi orienta, în anii următori, spre îndeplinirea standardelor înalte, profesionale și etice, pe care le implică funcția de Viceguvernator al Băncii Naționale a României.
Ca economist, împărtășesc convingeri de dreapta, deoarece dezvoltarea și prosperitatea sunt natural corelate cu economia de piață, libertatea economică și antreprenoriatul, competitivitatea și investițiile, într-un context de politici sănătoase. Amintesc, în acest sens, mesajele de politică economică, transmise în numele Președintelui României sau ca reprezentant al Administrației Prezidențiale, privind necesitatea ca România să schimbe modelul economic de dezvoltare pe direcții sustenabile.
Am arătat, de-a lungul anilor dominați de politici pro-ciclice, de ce creșterea economică a României nu trebuie să se bazeze prioritar pe consum, ci pe investiții, cu precădere pe investițiile din fonduri europene. Iată că, după niște ani și unele schimbări de perspectivă în plan guvernamental, factorul cheie în modernizarea României este reprezentat astăzi de investițiile din fonduri europene.
România a atins un prag de maturitate economică ce ne permite să facem saltul la un nou nivel de ambiție și viziune, deși contextul economic actual nu este lipsit de riscuri și vulnerabilități. Dezechilibrele persistente au fost amplificate de trecerea prin crize succesive, ample și suprapuse, iar incertitudinile asociate factorilor externi sunt în creștere.
Astăzi, răspunsul la provocările cu care se confruntă România, din perspectiva stabilității și a rezilienței economice, trebuie dat de un mix echilibrat de politici macroeconomice și de implementarea reformelor structurale asumate, în linie cu cerințele de sustenabilitate.
Am încredere că, la nivelul Băncii Naționale a României, prin consecvență și profesionalism, vom găsi soluțiile optime în planul politicii monetare, acolo unde cuvântul de ordine este prudența și predictibilitatea. Totodată, în planul politicilor fiscal-bugetare cuvântul de ordine trebuie să fie chiar sustenabilitatea.
Mi-am asumat, cu toată puterea și priceperea, responsabilitatea de a face parte din conducerea executivă a Băncii Naționale a României, a cărei misiune este una esențială. O monedă sănătoasă este baza unei economii sănătoase, iar stabilitatea financiară și stabilitatea prețurilor sunt condiții indispensabile în afirmarea calculată a activităților economice, în general.
Am convingerea că, prin dedicarea și responsabilitatea cu care mi-am exercitat și până în prezent atribuțiile profesionale și instituționale, prin expertiza și experiența dobândite, voi aduce o valoare adăugată reală la nivelul conducerii Băncii Naționale a României, alături de colegii din Consiliul de Administrație și de specialiștii de vârf din cadrul BNR.
Mulțumesc Comisiilor parlamentare de specialitate și Parlamentului pentru votul de încredere. De asemenea, doresc să mulțumesc colegilor din Partidul Național Liberal pentru încrederea acordată, prin votul unanim primit spre susținerea candidaturii mele, conform uzanțelor procedurale.”