După ce a amendat băncile, ANPC vrea e-mailuri de la consumatori privind neregulile din contractele de creditare

După ce a amendat băncile, ANPC vrea e-mailuri de la consumatori privind neregulile din contractele de creditare
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 mai 2023

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează o adresă specială de e-mail, pentru a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele și să îi determine să ajungă într-o situație financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat. Anunțul vine după ce ANPC a sancționat 19 bănci pentru practici comerciale înșelătoare în privința contractelor de creditare pe termen mediu și lung.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

La adresa lansată, consumatorii pot semnala creșterea exagerată a ratelor și, ca atare, a gradului de îndatorare, față de momentul contractării creditului, creșterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale, prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluției de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă și 25% sold principal), fără a i se pune la dispoziție mai multe posibilități de rambursare pentru a alege, scrie News.ro.

Adresa la care pot fi semnalate aceste nereguli este spsf@anpc.ro.

Guvernul a aprobat noul Contract-cadru pentru acordarea de servicii medicale. Documentul va intra în vigoare la 1 iulie CITEȘTE ȘI Guvernul a aprobat noul Contract-cadru pentru acordarea de servicii medicale. Documentul va intra în vigoare la 1 iulie

Cei care vor să semnaleze astfel de situații trebuie să transmită pe adresa de e-mail scanarea următoarelor documente: contractul si scadențarul inițial; valoarea actuală a ratei; notificările primite de la bancă; venitul net al titularului, la momentul contractării și în prezent; corespondența avută cu banca.

”Pentru documentarea comparativă a comisarilor ANPC care se ocupă de acest domeniu, în cazul în care locuiți sau munciți în altă țară a Uniunii Europene, dețineți un contract de împrumut încheiat cu o bancă de acolo și doriți să veniți în sprijinul instituției noastre - pentru o imagine cât mai completă referitoare la abordarea acestei chestiuni la nivelul comunitar - trimteți, pe aceeași adresă de e-mail, scanarea documentelor care să conțină nivelul ratelor, scadențarele, dobânzile sau orice altă informație referitoare la derularea creditului doriți să ne puneți la dispoziție, fără a ne dezvălui datele Dvs. personale”, precizează reprezentanții ANPC.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
anuitati
rate descrescatoare
rate egale
amenda banci