Isărescu: BNR a luat trei decizii critice care au dus la scăderea ratei creditelor neperformante

Isărescu: BNR a luat trei decizii critice care au dus la scăderea ratei creditelor neperformante
scris 15 iun 2016

Banca Națională a României a luat măsuri care au dus la stabilizarea situației în sistemul bancar și la reducerea ratei creditelor neperformante, spune guvernatorul Mugur Isărescu. Printre acestea se numără acordul de la Viena sau reevaluarea garanțiilor.

România este una dintre țările cu cele mai ridicate rate ale creditelor neperformante din Uniunea Europeană, de două ori peste media zonei euro. În ultimii ani această rată a scăzut, după ce băncile au început să vândă pachete mari de credite restante către firmele specializate în recuperare. Isărescu susține că BNR a jucat un rol critic în această reducere a ponderii creditelor proaste în bilanțul băncilor de la un maxim de aproape 22% în 2013 la 13,5% în martie 2016.

“Au fost trei decizii critice care au contribuit la stabilizarea situației și la reducerea ratei creditelor neperformante, fără să fim nevoiți să apelăm la soluții de avarie, cum au făcut sau încă fac alte țări, precum bad-banks, care să concentreze activele proaste și să aibă nevoie de capital de stat. România nu a cheltuit nici un ban public”, declară guvernatorul, în cadrul unei conferințe pe tema creditelor neperformante, organizată de BNR.

Prima măsură este inițiativa de la Viena, din în 2009, în cadrul acordurilor cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, spune Isărescu. Prin acest acord, acționarii băncilor din România s-au obligat să nu retragă dezordonat capitalurile și liniile de finanțare din sistemul local.

“Viena 1 a reușit să reducă în mod substanțial toată dezintermedierea financiară care se declanșează în toată frumusețea ei, între ghilimele”, spune guvernatorul.

Acordul a evitat ieșirile masive de capital, care ar fi avut efecte și mai mari asupra cursului de schimb și ar fi determinat o creștere și mai accelerată a ratei creditelor neperformante, explică Isărescu.

A doua măsură luată de BNR, în 2013, este aceea de a cere băncilor să reevalueze garanțiile cu ajutorul unor auditori externi, care nu a fost deloc primită cu aplauze de către bănci, spune Isărescu.

Apoi, BNR a cerut băncilor să evidențieze și să provizioneze creditele nepreformante, o măsură de asemenea nepopulară printre bancheri, adăugă Isărescu.

Reza Baqir, șeful misiunii FMI în România, spune că nivelul actual al ratei neperformanțelor este încă ridicat în România. În alte țări europene aceasta este rata maximă la care au ajuns neperformantele.

Servaas Deroose, reprezentant al Comisiei Europene în cadrul misiunilor din Grecia și Spania, spune că România a fost una dintre cele mai active piețe de vânzare a creditelor neperformante anul trecut.

Isărescu estimează că rata neperformantelor va continua să scadă.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
bnr
isarescu
credite neperformante