Jiru: Mi-e teamă de amendamentul la darea în plată ca statul să plătească garanția Prima Casă. Dacă vin 50.000 de oameni cu cheile, bugetul plătește 1 mld. euro

Jiru: Mi-e teamă de amendamentul la darea în plată ca statul să plătească garanția Prima Casă. Dacă vin 50.000 de oameni cu cheile, bugetul plătește 1 mld. euro
scris 16 mar 2016

Inițiatorul legii dării în plată spune că vrea să introducă un amendament prin care statul să-și asume plata garanției Prima Casă chiar și în cazul în care debitorul dă în plată. Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, afirmă că, în forma curentă, legea face invalidă garanția statului, dar, în același timp, dacă amendamentul inițiatorului trece, atunci statul va fi ținut responsabil să plătească garanția. Un prim efect ar fi acela că datoria publică va crește, ca urmare a reevaluărilor Comisiei Europene. În scenariul în care 50.000 de debitori Prima Casă vin să lase cheile băncilor, bugetul de stat plătește un miliard de euro, spune oficialul.

“Mi-e teamă de acest amendament. Sper să existe înțelepciunea să nu fie propus, și dacă este propus să nu fie votat. Dacă îți vor preda 50.000 cheile, înseamnă un miliard de euro execuție. Execuția va fi pe buget, pe deficit”, a declarat Jiru, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la Banca Națională a României.

Potențialul este ca 170.000 de chei ale debitorilor să fie predate, a explicat Jiru. În contextul în care valoarea garanțiilor, de 50% din soldul creditelor Prima Casă, este de 3 miliarde de euro, asta înseamnă un potențial impact de 2% din PIB. În acest moment, băncile au depus, în total în jur de 500 de cereri de plată, de la startul programului din 2009.

Costin Borc: Sunt un partizan al unui rol minimal al statului CITEȘTE ȘI Costin Borc: Sunt un partizan al unui rol minimal al statului

Potrivit normelor de funcționare a programului Prima Casă, băncile pot depune cererea de plată a garanției după 60 de zile de restanțe la plata ratelor. Dacă debitorul dă în plată înainte de acest termen, atunci condiția de fond nu se îndeplinește și statul nu poate plăti garanția, deși aceasta este irevocabilă, a explicat Jiru.

Jiru a mai spus că este posibil ca datoria publică a României să fie reevaluată de către Comisia Europeană, care ar putea lua în calcul componenta de hazard moral introdusă de darea în plată, ceea ce ar crește datoria publică de la 39% la 41% din PIB. În acest moment, metodologia europeană exclude acest tip de garanții de la calculul datoriei publice.

Evenimentul Profit.ro Growth a fost susținut de: CEC Bank, CITR Group, Deloitte, ENEL, EximBank, Exxon Mobil, PwC Romania, OMV Petrom, cărora le mulțumim pentru implicare.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
legea privind darea in plata