Raportul comisiilor din Senat privind legea dării în plată a fost depus. Urmează votul în plen

Raportul comisiilor din Senat privind legea dării în plată a fost depus. Urmează votul în plen
scris 23 feb 2016

Raportul comisiilor de fond privind legea dării în plată a fost depus la Senat și urmează a fi dezbătut în plen. Senatorii au admis mai multe amendamente la legea dării în plată, trimisă de Președinție spre reexaminare. Textul prevede restrângerea aplicării doar la consumatori, și nu la toate persoanele fizice, dar introduce și posibilitatea ca debitorii executați silit să ceară stingerea creanțelor, chiar dacă au pierdut deja imobilul ipotecat.

Comisia economică și cea juridică au depus azi dimineață raportul privind legea dării în plată, au confirmat pentru Profit.ro consilieri de la Comisia economică. Legea, care prevede că debitorii pot stinge creanțele la bănci, IFN și recuperatori prin cedarea bunului imobil ipotecat, va merge în plenul Senatului pentru votul pe articole.

Avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre susținătorii legii inițiate de deputatul liberal Daniel Zamfir, a scris pe pagina de Facebook că senatorii au retras raportul. El l-a citat pe senatorul PSD Marius Bota, care ar fi făcut declarat acest lucru într-o emisiune radio.

"Raportul comisiei juridice a Senatului, favorabil legii dării în plată, a fost retras. Nu se mai discută mâine în plen. Se reia discuția în comisii peste două săptămîni. Cel care, acum câteva minute, a făcut public acest anunț, la Radio România Actualități, este un anume senator Bota, de la PSD. Dar raportul nu putea fi retras fără acceptul președintelui comisiei juridice, dl Boboc, PNL. Deci "treaba" este transpartinică. Lobby-ul intens al BNR a lovit unde trebuie. Din acest moment cred că putem pune cruce legii dării în plată, așa cum am construit-o eu și cum a promovat-o intens dl Zamfir. A fost un vis frumos", a scris avocatul.

Daniel Zamfir, tot pe Facebook, a scris că Bota a spus la postul public de radio că proiectul a fost retras.

"Pe lângă faptul că radioul public nu a respectat echilibrul opiniilor,preluând telefonic trei opinii pregătite dinainte în favoarea băncilor, și niciuna în favoarea clienților, a intrat prin telefon,dnul senator Sorin Bota de la PSD și a anunțat că raportul favorabil dat de către comisiile economică și juridică, ar fi fost retras de la Biroul Permanent al Senatului, pentru a fi modificat. Ori lucru asta e profund ilegal, lucru confirmat de președinții celor două comisii care au semnat raportul", a scris Zamfir.

Contactat de Profit.ro, Bota a afirmat că n-a declarat că raportul a fost retras, ci că nu a fost depus, informația fiind valabilă pentru ora prânzului, când a intrat în direct la Radio România Actualități. Bota spune că proiectul mai are nevoie de modificări, și că ar fi fost necesare două legi, una pentru creditele deja acordate și una pentru creditele viitoare. De altfel, în Comisia de Buget, unde este membru, senatorul a preluat o parte dintre propunerile BNR, sub formă de amendament, însă aceastea au picat la vot.

Oficialii de la Comisia economică au declarat pentru Profit.ro că regulamentul nu permite retragerea unui raport după ce acesta a fost depus decât în cadrul plenului. Aceștia nu au putut preciza când urmează legea să fie votată în plen, dar au arătat că o decizie în acest sens va fi luată de Biroul Permanent al Senatului.

Darea în plată: Ștergerea datoriilor pentru cei care au pierdut deja casa pune probleme și recuperatorilor de creanțe CITEȘTE ȘI Darea în plată: Ștergerea datoriilor pentru cei care au pierdut deja casa pune probleme și recuperatorilor de creanțe

Singura concesie pe care senatorii au făcut-o bancherilor la legea dării în plată a fost că au îngustat aplicarea doar la consumatori, în locul tuturor persoanelor fizice. Astfel, dezvoltatorii imobiliari, care au luat credite pe persoană fizică, nu vor putea, teoretic, să dea în plată bunurile ipotecate pentru a scăpa de datorii, pentru că au acționat ca niște profesioniști.

Propunerea băncilor ca programul Prima Casă să fie exclus din legea dării în plată a căzut la vot, în comisiile reunite de raport. Ministerul Finanțelor a avertizat că darea în plată stinge garanția statului pentru bănci și că aceasta va înceta. Senatorii au respins și propunerile ca legea să se aplice doar pentru cei foarte îndatorați, cu credite de până la 150.000 de euro, și nici nu au preluat amendamentul BNR ca darea în plată să opereze doar pentru creditele viitoare.

În schimb, comisiile de raport au adoptat un amendament a lui Zamfir care prevede încetarea executărilor silite și în cazul celor care au pierdut deja bunul imobil ipotecat.

După Senat, Camera Deputaților urmează să mai dezbată cererea de reexaminare, iar apoi va da votul final. Dacă este adoptată, legea merge din nou la președintele Klaus Iohannis care nu o mai poate trimite în Parlament, ci doar la Curtea Constituțională, în cazul în care consideră că există elemente de neconstituționalitate. Abia după decizia Curții legea este promulgată și poate intra în vigoare. Pe de altă parte, dacă Curtea găsește articole neconstituționale, ori dacă legea în ansamblu este declarată neconstituțională, textul se reîntoarce în Parlament pentru a fi modificat.

Băncile și BNR au criticat vehement legea dării în plată în forma adoptată inițial de Parlament și vor introducerea unor criterii care să departajeze pe cei "care nu pot să plătească" de cei care "nu vor să plătească". În timp ce asociațiile care reprezintă băncile resping ideea ca darea în plată să se aplice la creditele în derulare, oficialii BNR au început să susțină public că s-ar putea adopta și la creditele în sold, în cazurile de supraîndatorare. În propunerile BNR trimise Parlamentului, însă, se arată clar că doar cei care au credite după data de intrare în vigoare a legii vor putea da în plată.

viewscnt
Afla mai multe despre
darea in plata
lege privind darea in plata