TBI Bank se extinde pe piața bancară din Germania

TBI Bank se extinde pe piața bancară din Germania
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 iul 2018

Banca bulgară TBI Bank, prezentă în România, parte a grupului internațional de credite de consum 4Finance înregistrat în Luxemburg, își extinde operațiunile în Europa de Vest prin lansarea depozitelor online pe piața din Germania, în parteneriat cu compania fintech Raisin. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Raisin este o platformă de depozite online care oferă clienților posibilitatea de a alege produse de economisire cu dobânzi atractive și numeroaselor bănci din Europa posibilitatea să-și extindă și să-și optimizeze sursele și costurile de finanțare. Toate depozitele disponibile în platforma Raisin sunt garantate în limita a 100.000 de euro per deponent prin mecanismele de protecție a depozitelor din statele membre UE de proveniență a băncilor partenere.

Dolarul a avut cel mai mare declin din ultimele 3 săptămâni după ce Trump a acuzat UE și China că acționează în detrimentul SUA: \ CITEȘTE ȘI Dolarul a avut cel mai mare declin din ultimele 3 săptămâni după ce Trump a acuzat UE și China că acționează în detrimentul SUA: "Ar trebui să recuperăm ce am pierdut din cauza manipulării monedelor și a acordurilor comerciale proaste"

În cei 5 ani de activitate, Raisin a atras circa 6 miliarde de euro în depozite la termen. În prezent, platforma numără aproximativ 50 de bănci partenere și are circa 120.000 de clienți, cu precădere în piețe precum Germania, Austria, Marea Britanie, Franța, Olanda sau Spania.

TBI Bank face parte din grupul TBIF Financial Services, care include si companiile prezente pe piața din România, respectiv TBI Leasing IFN și TBI Credit IFN, fiind o bancă axată pe clienți retail și IMM-uri. Banca operează printr-o rețea de parteneri cu peste 5.000 de puncte de vânzare, având un total de 69 birouri în ambele țări și peste 1,4 milioane de clienți înregistrați.

În vara lui 2016, grupul financiar 4finance Holding, condus de fostul șef al Bancpost George Georgakopoulos, a cumpărat TBI Bank EAD, inclusiv sucursala din România. 4finance a plătit 69 milioane de euro pentru pachetul de 100% din acțiunile TBIF Financial Services, compania-mamă a TBI Bank, deținut de fondul olandez de investiții Kardan NV, la care se adaugă o sumă nespecificată care va fi achitată în baza unei evaluări a performanțelor băncii de la începutul acelui an.

TBIF Financial Services, cu sediul la Riga, Letonia, este prezentă în România din 2014, prin intermediul societății financiare nebancare Zaplo IFN. Grupul este deținut indirect de fondul Tirona Ltd., din Cipru, controlat de Vera Boiko (rudă a miliardarului rus Oleg Boiko).

viewscnt
Afla mai multe despre
tbi bank
germania