VIDEOCONFERINȚA E-commerce Profit.ro - Andrei Stamatian, UniCredit Bank România: Am văzut un interes mare pentru digitalizare din partea firmelor. Avem soluții de comerț electronic pentru IMM

VIDEOCONFERINȚA E-commerce Profit.ro - Andrei Stamatian, UniCredit Bank România: Am văzut un interes mare pentru digitalizare din partea firmelor. Avem soluții de comerț electronic pentru IMM
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 iul 2020

UniCredit România a văzut un interes în creștere pe perioada pandemiei pentru aplicațiile bancare digitale, pregătind dinainte semnătura electronică și platforme de comerț electronic pentru clienții companii mici și mijlocii, a arătat Andrei Stamatian, Head of Retail Alternative Distribution Channels UniCredit Bank, la videoconferința E-commerce Profit.ro - Strategii noi pe piața de retail în pandemie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Măsurile de limitare a mobilității impuse de autorități sau autoimpuse de populație de la declanșarea pandemiei COVID 19 au dus nu doar la mai cumpărături online din partea consumatorilor, dar și la o orientare a firmelor către serviciile digitale, inclusiv cele oferite de bănci.

"Și înainte de începutul crizei era un interes pentru digitalizare, dar era mai mult o opțiune, unele companii găseau că este mai eficient (...) După începutul crizei am văzut o accelerare, pentru că au văzut că este și în siguranță să nu mai facă atâtea drumuri la bancă, pe lângă partea de eficiență”, arată Stamatian.

Videoconferința, transmisă în direct și la Profit TV, a fost organizată în parteneriat cu UniCredit Bank

Stamatian prezintă ca exemplu aplicația băncii pentru firme Busienss Net, unde clienții au început să apeleze la mai multe opțiuni care cresc eficiența și siguranța, deși erau obișnuiți cu drumurile la bancă. 

“Avem o parte de professional și opțiunea de a încărca toate salariile. Închipuiți-vă că mai veneau clienți companii cu un stick și ziceau "aici sunt salariile, plătește-mi și mie salariile astea". Asta nu este deloc eficient. Sau prefereau să ia extrasul de cont de la bancă, că le plăceau mai mult cum arăta de la bancă”, spune Stamatian, care adaugă că în Business Net pot fi generate state de plată în format compatibil cu multe sisteme de contabilitate.

“Nu putem spune că am avut o creștere exponențială, dar am văzut un interes mare pentru partea aceasta și ne-a prins bine poziționați. Interesul nostru a rămas și pe persoane fizice, unde am fost și în primul val de Apple Pay și avem aplicații pe care la îmbunătățim constant. Având ambele componente, am putut beneficia și noi pe partea de digital. Altfel, sigur, există incertitudinea ce se va întâmpla la nivel de bancă când se va termina moratoriul”, adaugă oficialul UniCredit.

“Pe partea de electronică am făcut niște avansuri bune”, mai spune Stamatian.

Banca lucra încă de anul trecut la două implementări importante în zona tehnologiei: semnătura electronică calificată pentru firme – introdusă în premieră în noiembrie anul trecut – și soluțiile de comerț electronic eGenius Web pentru companiile mai mici și eGenius pentru companiile mai mari, arată acesta.

“Pentru companiile mai mici, soluția este de foarte bun augur, pentru că pot să se integreze cu pași mai simpli pe web. Dacă clientul nu are nicio pagină de web, poate să pornească de la zero pagina de web și să integreze și modulul de plată. Poate genera și facturi electronice, un link trimis prin email, pe care clientul dă click și poate face plata cu cardul. Vorbim de companii care nu au avut așa ceva înainte. Pot vedea istoricul tranzacțiilor în log. Sistemul are trei ID-uri de terminale. Deci, dacă într-o milisecundă trei clienți dau click să cumpere ceva, se poate”, explică Stamatian.

În cazul soluției eGenius, pentru clienții companii mai mari, integrarea se face prin API-uri și poate fi adaptată la platforma pe care clientul o are deja.

“Rapoartele pot fi mult mai avansate și se pot integra cu alte rapoarte de contabilitate. Și aici avem cinci terminale id-uri. Putem spune ce contează, trei-cinci id-uri, când e vorba de o milisecundă? Contează în anumite situații, cum ar fi de Black Friday, când toți vor să dea click deodată și vedeți că anumite pagini se blochează și se blochează tocmai pentru că nu au această funcționalitate. De când am introdus această soluție vedem că companiile fac apel la ea, companii care nu făceau acest lucru înainte, care nu se gândeau la comerț electronic”, spune Stamatian.

Pentru companiile mai mici, banca a venit și cu soluții de plată mai simple în magazinele fizice. “Aici am venit cu un produs integrat, POS cu casă de marcată. Această cerință a venit din țară. Dacă mergeți la hypermarket în București, magazinul tastează în casă, apare pe POS, dvs. aveți card contactless, totul e minunat. Dar în țară vedem încă situații în care comerciantul tastează încă pe casa de marcat, după care tastează pe POS, după care clientul care nu are card contactless și mai tastează și el încă o dată și ating același POS”.

UniCredit sprijină un proiect de ecommerce care urmează să fie lansat pentru public în septembrie și care folosește platforma băncii. “Avem și un exemplu – RoditorFoodMarket.ro – care a coagulat mai multe companii care vând produse tradiționale de mâncare, dar și produse artizanale, și care au pornit cu soluția noastră, ei neavând nimic la început, și care ne așteptă să crească foarte bine”, spune Stamatian.

Potrivit unui studiu comandat de bancă, foarte multe companii sunt interesate de digitalizare și circa o treime dintre firme au planuri concrete în perioada următoare. “Noi suntem aici să-i ajutăm pe cei cu planuri concrete și pe ceilalți îi putem convinge să facă pași în această direcție”, spune oficialul UniCredit.

viewscnt
Afla mai multe despre
andrei stamatian
unicredit bank romania
ecommerce
comert electronic