Bitcoin urcă la cel mai ridicat nivel de la prăbușirea FTX

Bitcoin urcă la cel mai ridicat nivel de la prăbușirea FTX
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 13 dec 2022

Cotațiile bitcoin au urcat la cel mai ridicat nivel de la prăbușirea FTX, în noiembrie, susținute de revenirea apetitului pentru active riscante în urma datelor peste așteptări privind inflația din SUA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bitcoin s-a apreciat cu până la 4,6% în tranzacțiile de marți, la un maxim intraday de 17.961 dolari, după ce Departamentul american al Muncii a anunțat că inflația anuală a încetinit la 7,1% în noiembrie, cel mai redus nivel de la finele anului 2021.

Economiștii estimau o rată anuală a inflației de 7,3%.

BCE: Bitcoin este sprijinit artificial și nu trebuie legitimat. O ultimă suflare în drumul spre irelevanță. Ar trebui încadrat, mai degrabă, la pariuri sau jocuri de noroc CITEȘTE ȘI BCE: Bitcoin este sprijinit artificial și nu trebuie legitimat. O ultimă suflare în drumul spre irelevanță. Ar trebui încadrat, mai degrabă, la pariuri sau jocuri de noroc

Bitcoin s-a tranzaționat cel mai recent peste pragul de 17.500 dolari/unitate pe 10 noiembrie, cu o zi înaintea colapsului FTX, la acel moment a doua cea mai importantă platformă de tranzacționare criptomonede după volumele rulate.

Sam Bankman-Fried, cofondatorul și fostul director general al FTX, a fost arestat luni în Bahamas, la cererea autorităților americane, fiind acuzat de fraudă.

În jurul orei 19:40, bitcoin era cotat la 17.726 dolari, cu 3,3% peste referința de luni, potrivit datelor CoinDesk. Dintre criptomonedele rivale, Ether consemna un avans de 2,9%, Solana se aprecia cu 2,5%, iar Cardano cu 0,8%.

"Se pare că cele mai importante consecințe negative ale (prăbușirii) FTX/Alameda s-au produs deja (…), permițând token-urilor să reacționeze pozitiv la veștile bune din macro”, a comentat Riyad Carey, analist la firma de date din industria criptoactivelor Kaiko, citat de Bloomberg.

Valoarea bitcoin s-a redus cu circa 16% de când FTX a intrat în dificultate, la începutul lunii trecute.

Cea mai cunoscută criptomonedă s-a corelat cu piețele de acțiuni în cea mai mare parte a anului.

Principalii indici bursieri de pe Wall Street s-au apreciat puternic în prima parte a sesiunii de marți, după publicarea datelor privind inflația, însă au pierdut majoritatea câștigurilor, întro piață volatilă.

La ora menționată, S&P 500 avansa cu 0,4% față de referință, Nasdaq Composite se aprecia cu 0,6%, în timp ce Dow Jones era în stagnare.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
bitcoin
crestere bitcoin
ftx
arestare ftx
sam bankman-fried
inflatia sua