NN Pensii reacționează la datele greșite prezentate în anumite publicații: Acțiunile Wirecard nu se mai aflau în portofoliul fondului de pensii Pilon II NN la începutul lunii mai, evoluția prețului nu a afectat sumele din conturile participanților

NN Pensii reacționează la datele greșite prezentate în anumite publicații: Acțiunile Wirecard nu se mai aflau în portofoliul fondului de pensii Pilon II NN la începutul lunii mai, evoluția prețului nu a afectat sumele din conturile participanților
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 iun 2020

Acțiunile Wirecard nu se mai aflau în portofoliul fondului de pensii Pilon II NN la începutul lunii mai, astfel că evoluția recentă a prețului acestei acțiuni nu a afectat sumele din conturile participanților, precizează NN Pensii, ca reacție la informații eronate apărute în anumite publicații pe această temă.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Scandalul în cadrul Wirecard a început la finele lunii trecute.

INTERVIU Andreea Niculae, Accenture România: “De departe, cel mai mare și mai complex impact al COVID-19 pentru bănci va fi asupra managementul creditării” CITEȘTE ȘI INTERVIU Andreea Niculae, Accenture România: “De departe, cel mai mare și mai complex impact al COVID-19 pentru bănci va fi asupra managementul creditării”

Fondul explică faptul că Wirecard a fost în porfofoliu în decembrie 2019, când reprezenta doar 0,6% din totalul activelor fondului.

Tot la 31 decembrie 2019, aproximativ 75% din portofoliul de acțiuni era investit în companii românești. Expunerea pe fiecare emitent străin este limitată ca pondere în portofoliu, ceea ce, implicit, determină un impact redus al volatilității respectivei acțiuni.

"Principiile noastre de investiții sunt aliniate cu profilul de risc specific fondurilor de pensii, iar pentru plasamentele în acțiuni urmărim inclusiv diversificarea geografică și sectorială, care asigură distribuția riscului la nivelul portofoliului. Ca parte a administrării active a portofoliului, NN Pensii monitorizează constant evoluția piețelor financiare și a companiilor în care fondul deține acțiuni, evaluând fiecare companie pe baza unui set complex de indicatori financiari și non-financiari. De asemenea, reprezentăm interesele participanților noștri în adunările generale ale acționarilor, promovând cele mai bune practici de guvernanță corporativă.

EXCLUSIV Fondul Proprietatea mai are disponibilități de cash pentru noi distribuții către acționari în 2020. La ce trebuie să se aștepte investitorii CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fondul Proprietatea mai are disponibilități de cash pentru noi distribuții către acționari în 2020. La ce trebuie să se aștepte investitorii

Plasamentele în acțiuni, care reprezintă aproximativ un sfert din totalul activelor administrate, sunt principalul element care a determinat randamente medii anuale cu aproximativ 5 puncte procentuale peste inflație de la lansare până în prezent, potrivit calculelor NN, în beneficiul celor peste 2 milioane de participanți.

Ca parte a strategiei de investiții pe bursele externe, urmărim sectoare economice cu potențial semnificativ de creștere, care nu sunt reprezentate la bursa locală. De asemenea, expunerea pe fiecare emitent străin este limitată ca pondere în portofoliu, ceea ce, implicit, determină un impact redus al volatilității respectivei acțiuni.

În cazul particular al companiei Wirecard, care la decembrie 2019 reprezenta 0,6% din totalul activelor  fondului, decizia de a investi în această acțiune a respectat toate prevederile legale aplicabile în sectorul pensiilor private din România și a reflectat principiile menționate mai sus.

Precizăm că acțiunile Wirecard nu se mai aflau în portofoliul fondului de pensii Pilon II NN la începutul lunii mai și subliniem că evoluția recentă a prețului acestei acțiuni nu a afectat sumele din conturile participanților", adaugă NN Pensii.

Markus Braun, fostul CEO al procesatorului de plăți Wirecard, prezent și în România, a fost reținut de poliție, fiind acuzat de falsifcarea documentelor contabile cu scopul de a face compania mai atrăgătoare pentru investitori și clienți. Ulterior a fost eliberat din custodia Poliției.

Markus Braun a demisionat vineri din funcția de CEO al Wirecard.

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut CITEȘTE ȘI Indicele ROBOR la 3 luni a crescut

Săptămâna trecută, compania a anunțat că auditorii nu au putut identifica 1,9 miliarde de euro în numerar, iar două bănci asiatice unde ar fi trebuit să fie depozitați banii au negat existența unei relații de afaceri cu compania germană. Reprezentanții companiei au confirmat luni că, cel ma probabil, banii nu au existat decât pe hârtie.

Acțiunile au pierdut circa 85% din valoare în trei ședințe, după ce joi compania a anunțat că auditorul Ernst & Young nu a găsit suficiente dovezi cu privire la existența a 1,9 miliarde de euro în registrul contabil al Wirecard, bani care ar fi trebuit să fie depozitați la băncile filipineze BDO Unibank și Bank of the Philippine Islands.

Raportul Ernst & Young a confirmat concluziile unui audit extern efectuat de KPMG în luna aprilie.

Anterior, Wirecard a pierdut 40% din valoarea de piață în prima jumătate a lunii februarie, după ce Financial Times a publicat mai multe articole în care a acuzat angajați ai unei subsidiare Wirecard din Singapore că ar fi manipulat registrele contabile, în vederea raportării unor venituri mai mari decât cele reale.

Fondat în 1999 în orașul german Ascheim, grupul Wirecard este unul dintre jucătorii majori pe piața serviciilor de plăți electronice. Compania are 4.500 de angajați la nivel global, inclusiv în România, unde deține cel mai mare centru de procesare din țară și unul dintre cele mai mari din regiunea Europei de Est.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
wirecard
arest wirecard
markus braun arestat
markus braun
ceo wirecard arestat
audit wirecard
fonduri lipsa wirecard
procetr plati
wirecard vanzare
actiuni wirecard
prabusire wirecard