Olteanu, BNR: Nu văd premisele unei noi crize; Sporiș, Raiffeisen: O nouă criză va veni sigur, nu o vedem acum

Olteanu, BNR: Nu văd premisele unei noi crize; Sporiș, Raiffeisen: O nouă criză va veni sigur, nu o vedem acum
Mihai Baniţă
Mihai Baniţă
scris 16 mar 2016

Există riscuri la nivel global și dificultăți cu care și România se va confrunta, dar o nouă criză nu se vede, deși țările emergente au probleme în acest moment, afirmă Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR. Criza va veni, deși nu o vedem acum, dar e de așteptat în următorii 5-15 ani, afirmă Cristian Sporiș, vicepreședinte al Raiffeisen Bank.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Nu văd la nivel global premisele unei noi crize”, a declarat Olteanu, la conferința Growth Forum - Strategia de dezvoltare a României și convergența la euro, organizată de Profit.ro la BNR.

Oficialul BNR spune că nu vede tensiuni acumulate pe piețe și nici arbitrajul reglementărilor pe care le-ar fi putut vedea în 2007, ci mai degrabă un sistem bancar cu presiunea de a face profit.

“Vedem problemele din economiile emergente, problemele din China și încetinirea economică de acolo, dar până la un nivel pe care noi nu putem să-l vedem decât ca dezirabil”, a adăugat Olteanu.

Dobânzile mici, generate de politicile monetare ultralaxe ale băncilor centrale, vor rămâne cu noi ani buni, crede Olteanu. Asta va pune presiune pe sistemul bancar și pe cel de pensii, în condițiile în care nu vor mai putea genera randamentele necesare.

Enache Jiru, Ministerul Finanțelor: E un potențial de îngrijorare a investitorilor cu privire la legea dării în plată. Nu dorim să se transfere în costurile datoriei publice CITEȘTE ȘI Enache Jiru, Ministerul Finanțelor: E un potențial de îngrijorare a investitorilor cu privire la legea dării în plată. Nu dorim să se transfere în costurile datoriei publice

“E o schimbare de paradigmă”, crede Olteanu, care face referire și la discuțiile despre stagnarea seculară ce amenință economia globală.

Pe de altă parte, Cristian Sporiș spune că cine nu crede că în următorii 5-15 ani vom avea o nouă criză se înșală.

“Criza va veni. Nu vrea să fiu în contradicție cu domnul viceguvernator Olteanu. Criza, nu o vedem acum, dar va veni. Cine crede că nu vom avea crize în următorii 5-10-15 ani se înșeală. Tot timpul se vor crea bule care trebuie să se dezumfle, întrebarea e cine plătește”, a declarat vicepreședintele Raiffeisen Bank, responsabil cu aria de creditare corporate din bancă.

Sporiș a vorbit despre criză în contextul în care sistemul bancar are cerințe din ce în ce mai mari de capital, iar investitorii vor fi tentați să pună banii în industrii care generează randamente mai ridicate.

Olteanu, BNR: Nu văd premisele unei noi crize; Sporiș, Raiffeisen: O nouă criză va veni sigur, nu o vedem acum

viewscnt
Afla mai multe despre
bogdan olteanu
cristian sporis. criza