La începutul lunii noiembrie 2006, oferta Erste pentru cumpărarea acțiunilor BCR de la salariați la prețul de 6,50 euro pe titlu arunca în aer cotațiile SIF, un punct de maximă exuberanță la BVB. Investitorii își făceau calcule privind valoarea acestor societăți având în vedere deținerile lor la BCR, care nu au fost niciodată fructificate la respectivele valori. 4 zile de creșteri furibunde au fost amendate de vânzări consistente, volumele record de atunci sugerând că, acolo, instituționalii au făcut distribuția. A urmat un crah asociat crizei financiare internaționale din 2008, iar cotațiile nu au mai revenit la nivelul de atunci.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
În aceste zile se împlinesc 10 ani de la unul dintre momentele care au marcat exuberanța trendului ascendent al Bursei de Valori București de la jumătatea deceniului trecut. Oferta grupului bancar austriac Erste pentru cumpărarea acțiunilor BCR de la salariați la un preț care, post-factum, pare exorbitant a alimentat imaginația investitorilor cu privire la valoarea fundamentală a acțiunilor celor 5 societăți de investiții financiare listate.
Un calcul potrivit căruia numai pachetele deținute de SIF valorau peste jumătate din capitalizarea bursieră a respectivilor emitenți de atunci a accelerat creșterile pe aceste acțiuni, în condițiile unor volume deosebite. Privit din perspectivă istorică, puseul cumpărărilor de atunci și fascinația investitorilor apar ca nejustificate, însă efervescența de atunci a arătat că piața locală de capital are forță potențială. “Brokerii au simțit atunci că bursa românească poate”, a declarat pentru Profit.ro Mihai Chișu, unul dintre cei mai vizibili profesioniști ai pieței din momentul respectiv.
CITEȘTE ȘI Cum stă Fondul Proprietatea în lupta cu discount-ul de piață A fost punctul de maxim optimism al bursei dintr-o țară care mai avea 2 luni până la intrarea în Uniunea Europeană, eveniment în baza căruia au fost vândute multe așteptări privind potențialul companiilor listate românești. El nu s-a suprapus și cu maximul din piață, care avea să vină cu jumătate de an mai târziu, însă prin volume, efervescență și forța de propagare a știrii poate fi considerat un vârf al exuberanței de la BVB.
Ce s-a întâmplat atunci
Era jumătatea săptămânii și indicii Bursei de Valori București încă depășeau timid maximele precedente. Acestea au fost atinse în ianuarie-februarie, însă piața a parcurs un trend descendent destul de pronunțat în perioada martie-iunie 2006, pe fondul dezbaterilor din Parlament care întăreau prevederile referitoare la pragurile de deținere prin introducerea conceptului de acțiune concertată. Pentru indicele financiar BET-FI, parcursul a fost din zona de 55.000 de puncte până undeva deasupra reperului de 33.000 de puncte.
Piața era în revenire puternică din lunile septembrie-octombrie și acum ezita în zona precedentului top. Vine știrea-combustibil. Erste anunță că va plăti 6,5 euro pentru o acțiune BCR salariaților care dețineau pachete însumând 63,40 milioane titluri, valoarea totală a acestora ridicându-se la 412,08 milioane euro.
Este știrea care alimentează creșteri pentru acțiunile SIF, proprietare ale unor participații de câte 6% din SIF. Așa cum se vede pe graficul titlurilor SIF Oltenia (SIF5) atașat, cotația a urcat în numai 4 zile cu 12,80%, la un maxim atins intraday de 3,70 lei/acțiune, de la 3,28 lei/acțiune.
La acele niveluri, SIF Oltenia avea o capitalizare de aproximativ 540 milioane euro, iar calcule ale investitorilor spuneau că numai deținerea sa la BCR reprezintă jumătate din această valoare de piață. Erau niște estimări care, în general, se făceau în piață, însă oferta Erste pentru salariații BCR introducea o metodologie clară.
Banca austriacă menționa faptul că prețul de 7,50 euro plătit pentru acțiunile BCR la privatizarea din 2005 includea un premium de 15% pentru preluarea controlului celei mai mari instituții de credit românești, ceea ce lăsa ca preț echitabil de ofertă cel de 6,50 euro pe titlu pentru salariații băncii.
„Dacă salariaților li s-a dat atât, sigur SIF-urile vor obține mai mult!”, era convingerea care s-a conturat imediat pe bursă. “Vremurile respective erau puternic încărcate de optimism pentru piața de capital”, își amintește Chișu. El adaugă că valorile aproape s-au dublat, indicele BET-FI oprindu-se în vara anului următor în zona de 96.000 de puncte.
Ca forță a cumpărărilor, însă, impulsul din noiembrie 2006 pare superior. Pe graficul săptămânal atașat al titlurilor SIF Oltenia se vede că indicatorul RSI a avut în acel moment o valoare chiar mai ridicată decât cea din iulie 2007, trendul ascendent încheidu-se abia după consumarea unei ample divergențe negative care se vede în subchartul de mai jos.
Cea mai mare parte a salariaților au acceptat oferta, fie suma în bani, fie schimbul cu acțiuni Erste, de asemenea, prins în ofertă și pentru care a optat inclusiv fostul președinte BCR Nicolae Dănilă, care a devenit astfel cel mai mare acționar investitor individual în grupul bancar austriac.
“Retrospectiv privind, preluarea BCR de către Erste s-a făcut la un preț exorbitant”, spune Chișu. SIF-urile, care concentrau 30% din titlurile bănci comerciale românești, au fost beneficiarele acestui entuziasm. Au fost, din păcate, inconsistențele legislative cele care au frânat intrările de capital pe acești emitenți, adesea sub presiuni de manipulări, nedovedite, dar evidente pentru toată piața.
Investitorii au intrat cu încredere, iar reperul de 100.000 de puncte pentru indicele BET-FI părea profeția care se autoîndeplinea pe măsură ce toți investitorii vorbeau aceeași limbă. Din punctul de vedere al analizei fundamentale, prețurile erau nejustificate la acel moment, doar că intrările continuau. “Exuberanța vremii te lăsa cu greu să faci o notă discordantă”, spune brokerul.
S-a descărcat atunci masiv?
Au fost, însă, probabil, instituționali care au îndrăznit să meargă contra curentului. În 4 zile de creșteri au fost schimbate în total 71,13 milioane de acțiuni ale celor 5 SIF-uri, echivalentul a aproape 70 milioane de euro, după care mișcarea a fost amendată de un impuls de scădere pe volume încă și mai mari. În următoarele 3 zile au fost schimburi cu 78,68 milioane acțiuni SIF,n echivalentul a peste 75 milioane euro.
Volumele record în respectivul trend ascendent, așa cum se vede pe graficul atașat al acțiunilor SIF Oltenia (SIF5), asociate unui top ne-ar putea spune că acela este momentul în care s-a făcut distribuția cea mai importantă a instituționalior, evoluția către top fiind divergentă, cu dețineri mai mici pentru nerezidenți.
Cei mai curajoși și-au continuat elanul cumpărărilor și în 2007. Era exuberanța vremurilor, dinamica pieței, intrările de capital fiind într-atât de mari încât neutralizau orice efect de precauție, iar SIF-urile au ajuns să fie tranzacționate supraunitar față de activele nete, spune Chișu, care are și explicația pentru comportamentul investitorilor: “Nimeni nu avea experiența unui crah financiar.”
A fost criza financiară care și-a arătat colții în America începând cu 2007 cea care a antrenat scăderile. Prăbușirea pe titlurile financiare a fost mai mare de 90% din maxime până în minime, așa cum se vede și pe graficul atașat al indicelui BET-FI.
Au fost scăderi absolut justificate, s-a văzut mai târziu, SIF-urile tranzacționându-se și acum la o treime față de valorile din maxime. Sunt companiile care distrug și s-au autodistrus, deși au fost create pentru a ajuta la formarea și dezvoltarea pieței de capital, spune Chișu. Au fost canibalizate din interior de propriile lor conduceri și sute de milioane de euro au dispărut.
Scufundată în credite neperformante, BCR a devenit sursă de pierderi pentru grupul Erste, iar acțiunile nu au mai fost listate în 2009, așa cum se angajase cumpărătorul prin programul de privatizare. SIF-urile au avut propria lor contribuție la pierderea de valoare din portofoliile lor pe segmentul bancar. Au acceptat schimbul cu acțiuni Erste și au și vândut la Viena mai apropiat de minime decât de reperele avute în vedere în 2006. Conducerile SIF și-au trădat acționarii acceptând ca Erste să nu listeze BCR, ne spune Chișu.
Ce învățăminte tragem
Post-factum, optimismul de la începutul lunii noiembrie 2006 a fost unul specific perioadelor de balon speculativ. Bursa locală nu era puternică pe forțele noastre, ci pe impuls străin, zice Chișu. Erau pur și simplu intrările de capital mult prea mari pentru a nu mișca piața.
Există, însă, și un fapt pozitiv care se desprinde din acest episod: faptul că România poate avea o piață de capital, chiar dacă se zice că suntem lipsiți de educație financiară. Au fost atunci oameni cu bani care au făcut pasul pe bursă. Sofisticarea și-a spus cuvântul și câștig de cauză au avut cei mai iuți de mână, în timp ce alții au pierdut mulți bani. Totuși, efervescența de atunci ne demontrează că România nu este condamnată să nu aibă o piață de capital, este concluzia lui Chișu.
A fost un neajuns al factorilor locali că s-au îmbătat cu apă rece și nu au conștientizat realitatea, pentru a crea pârghiile și infrastructura necesară unei piețe de capital, ne spune cel care a fost singurul „broker al anului” desemnat de comunitatea sa în entuziasmul anului 2007. De atunci, un astfel de premiu nu a mai fost atribuit.
A părăsit recent casa de brokeraj cu cele mai multe tranzacții intermediate la Bursa de Valiori București și este mai degrabă pesimist, exact în oglindă cu atitudinea dezinvoltă a investitorilor de acum 10 ani. „Piața noastră de capital nu are nicio șansă atât timp cât va fi condusă de instituții care nu au în fruntea lor oamenii potriviți”, ne spune. Bursa are o evoluție foarte lentă începând cu 2009, o piață mică, de fapt imaginea incompetenței crase a celor care au condus-o. „Prin cenzura lor, nu au lăsat piața să se dezvolte”, conchide Chișu.
