

În contextul unei reduceri a dobânzilor, investitorii individuali de la BVB au căutat randamentele în obligațiunile guvernamentale cu maturități extinse.
Procesarea de sistemul pieței a operațiunii de listare a Electroalfa a reliefat, alături de cei peste 5.000 de investitori individuali care au realizat subscrieri, și numărul de participanți din zona fondurilor de investiții.
Digi Communications propune distribuirea de acțiuni gratuite către acționarii săi, subiect ce va fi supus votului în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor programate pentru 20 martie.
Compania-mamă a Google, Alphabet, a scos la vânzare obligațiuni corporative, în lire sterline, pe 100 de ani, despre care analiștii se așteaptă să aibă o cerere bună, cu argumentul că investitorii își asumă riscuri pentru datoriile pe termen foarte lung legate de investițiile în inteligență artificială.
Furnizorul de sistemele de învelitori Raiko Transilvania se retrage de la tranzacționarea pe piața AeRO, acolo unde a fost listat acum aproape 5 ani de acționarul său majoritar polonez. Procedura falimentului a precipitat această ieșire.
Cu un optimism validat de piața primară și în prefigurarea vârfului raportărilor anuale preliminare, indicele principal de la BVB a câștigat aproape jumătate de procent.
Într-un exercițiu primar închis anticipat, producătorul de echipamente pentru industria energetică Electroalfa se listează la o evaluare de 16-17 ori câștigurile.
După ce piețele au fost zguduite de mișcări bruște, iar unele sectoare au suferit pierderi importanteInvestitorii de pe Wall Street se îndreaptă tot mai mult către companii mai mici și mai puțin costisitoare, în timp ce își reevaluează apetitul pentru risc.
Once Upon a Farm, o companie de produse organice pentru copii, co-fondată de actrița Jennifer Garner, a reușit să obțină aproape 198 milioane dolari în urma unei oferte publice inițiale.
Bursa sud-coreeană de criptomonede Bithumb a distribuit accidental clienților bitcoini în valoare de peste 40 de miliarde de dolari.
După un început de an în care în foarte multe ședințe a fost depășit pragul unor tranzacții de 100 milioane lei, lichiditatea a fost mai slabă în ultima sesiune a acestei săptămâni.
Începând de săptămâna viitoare, acționarii Norofert vor putea achiziționa acțiuni ale producătorului de îngrășăminte la un preț inferior celui de piață.
Cu acțiunile aflate pe un maxim istoric, Digi Communcations pregătește emiterea de noi titluri.
Electro-Alfa anunță închiderea anticipată a Ofertei Publice Inițiale de vânzare a unui număr de până la 65.990.507 acțiuni nou emise.
În contrast cu succesul ofertei Electroalfa, exercițiul primar al Ministerului Finanțelor indică o participare firavă.
După ce a acumulat în primele 4 zile ale operațiunii de piață ordine aproape cât capitalizarea de piață a One United Properties, tranșa de retail stagnează, investitorii nemaiavând stimulentul reducerii de 5% aplicabil până la acest moment.
Acțiunile din sectorul de tehnologie au înregistrat un val de vânzări, iar indicele S&P 500 Technology a pierdut ieri 2,7% și a coborât cu peste 4% de la începutul lunii.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0914 | +0.0004 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.2701 | -0.0039 | -0.09 % |
| 1 GBP | 5.8539 | +0.0139 | +0.24 % |
| 1 CHF | 5.5772 | -0.0011 | -0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro