Acțiunile Alro pierd 2 procente după eșecul ofertei de vânzare a pachetului majoritar

Acțiunile Alro pierd 2 procente după eșecul ofertei de vânzare a pachetului majoritar

Sursa foto: Oleksandr Pakhay / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 iul 2018

Titlurile producătorului de aluminiu Alro s-au stabilizat la jumătatea orarului de tranzacționare în zona prețului de 3,42 lei/acțiune, cu 2% sub referință la prima zi în ring după eșecul operațiunii de piață prin care majoritarii Vimetco și Conef au pus în vânzare aproape 54% din acțiunile companiei. Cotația s-a întors sub nivelurile din momentul anunțului ofertei. „Toată lumea era optimistă atunci”, spune un broker.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Relevantă în ansamblul economiei naționale, compania Alro Slatina (ALR) ar fi avut șansa să devină să relevantă pentru bursă în cazul în care s-ar fi închis cu succes oferta prin care rușii care o controlează au pus în vânzare 53,77% din acțiunile societății. Vineri seara, emitentul a anunțat că operațiunea nu s-a închis, în condițiile în care nu a existat o înțelegere cu privire la preț.

Titlurile companiei au revenit așadar astăzi în piață în aceiași parametri, în care titlurile disponibile la tranzacționare aparținând unui acționariat dispersat (free-float) nu este mai mare de 5,60%. Dezamăgirea a fost moderată, iar cotația a coborât ușor sub referință. La jumătatea orarului de tranzacționare, titlurile producătorului de aliminiu s-au stabilizat în zona de 3,42 lei/acțiune, cu 2,29% sub referința de vineri de 3,50 lei/acțiune care a coincis cu nivelul minim al coridorului de preț al ofertei indicat de prospectul amendat.

Omer Tetik, Banca Transilvania, despre proiectele senatorului Zamfir: N-ar trebui să ne depărtăm de legislația din țări dezvoltate, dar nici băncile să joace împotriva clienților. „Și eu cred că anumite segmente din piață trebuie reglementate” CITEȘTE ȘI Omer Tetik, Banca Transilvania, despre proiectele senatorului Zamfir: N-ar trebui să ne depărtăm de legislația din țări dezvoltate, dar nici băncile să joace împotriva clienților. „Și eu cred că anumite segmente din piață trebuie reglementate”

Cotația este, astfel, sub prețul de la anunțul operațiunii de piață, care a antrenat o explozie a cotației de aproimativ 30%, până în zona unui maxim local de 4,76 lei/acțiune, atins intraday la finele lunii trecute. „Toată lumea era optimistă când a văzut prețul maxim al ofertei de 6,18 lei/acțiune”, comentează, pentru Profit.ro, Răzvan Raț, director de operațiuni la BRK Financial Group din Cluj-Napoca.

Încearcă explicații ale eșecului operațiunii de piață: oferta a fost foarte mare (cantitatea de acțiuni pusă în vânzare) și, în cazul unei subscrieri integral la prețul minim, s-ar fi ridicat la 1,34 miliarde lei). Neprielnică a fost și perioada, fiind vară, iar mediul de business este de dominat de incertitudini față de ceea ce se întâmplă în plan politic și în privința regimului de reglementări. „Au fost curajoși”, spune Raț, despre cei de la Alro, care au decis să iasă pe piață în acest climat potrivnic.

ANALIZĂ Cumpărarea în fiecare lună de acțiuni pentru a replica indicele BET este inaccesibilă investitorului obișnuit. Suma minimă lunară se ridică la 1.200 de euro. 5 alternative de a investi constant pe termen lung CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Cumpărarea în fiecare lună de acțiuni pentru a replica indicele BET este inaccesibilă investitorului obișnuit. Suma minimă lunară se ridică la 1.200 de euro. 5 alternative de a investi constant pe termen lung

Nervozitatea a fost mare la începutul orarului de tranzacționare și chiar a fost atins un minim intraday de 3,30 lei/acțiune, unde declinul era de 5,71%, însă revenirea a fost rapidă. Cotația a urcat până la 3,49 lei/acțiune, după care investitorii au corectat și această mișcare, încercând să găsească un punct de echilibru. Sunt mișcări făcute pe volume de aproximativ 151.000 de lei.

Ajustările de preț vin în contextul în care oferta a relevat că nu este o cerere foarte mare la nivelul de cotare de 3,50 lei/acțiune, spune Raț de la BRK. „Mă așteptam să aibă ceva subscrieri de la instituționali. Nu s-au înțeles la preț.

viewscnt
Afla mai multe despre
alro
brk financial
bvb
bursa
razvan rat