Acțiunile Electromagnetica scad cu 7%, după ce compania a anunțat un declin cu 45% al profitului net la 9 luni

Acțiunile Electromagnetica scad cu 7%, după ce compania a anunțat un declin cu 45% al profitului net la 9 luni
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 nov 2019

Pe fondul unei frânări cu un sfert a afacerilor, Electromagnetica nu a mai pus decât un profit marginal la T3. Față de primele 3 trimestre de anul trecut, scăderea este consistentă, iar reacția în piață este negativă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Electromagentica București (ELMA) a realizat în primele 9 luni ale acestui an venituri de 171,08 milioane lei, în scădere cu 24,87% față de cele de 227,71 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Acesta este contextul în care rezultatul global net s-a prăbușit cu 44,57%, la 9,24 milioane lei, de la 16,67 milioane lei. La S1, câștigul net era deja de 8,16 milioane lei.

Investitorii au reacționat negativ. La jumătatea orarului de tranzacționare, titlurile companiei scădeau la Bursa de Valori București cu 7,21%, până la prețul de 0,1480 lei/acțiune, care ar situa valoarea de piață a companiei la 100,05 milioane lei (20,99 milioane euro).

Profitul net la 9 luni al AAGES scade cu un sfert, la un nivel cu puțin peste 2 milioane lei CITEȘTE ȘI Profitul net la 9 luni al AAGES scade cu un sfert, la un nivel cu puțin peste 2 milioane lei

La data de 30 septembrie, activele totale ale societății se ridicau la 414,63 milioane lei, în creștere cu 2,35% față de cele de 405,11 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 4,65%, la 74,17 milioane lei, de la 70,87 milioane lei.

Electromagnetica este o societate cu acționariat dispersat, în care Asociația salariaților are o deținere de 29,63% din titluri, iar SIF Oltenia (SIF5) - o participație de 26,14% din capitalul social.

viewscnt
Afla mai multe despre
electromagnetica
bvb
bursa
sif oltenia