Acțiunile Sphera au impulsionat activitatea de tranzacționare pe bursă. Creștere de 16% pentru compania care deține lanțurile KFC și Pizza Hut. Acțiunile OMV Petrom, în derivă

Acțiunile Sphera au impulsionat activitatea de tranzacționare pe bursă. Creștere de 16% pentru compania care deține lanțurile KFC și Pizza Hut. Acțiunile OMV Petrom, în derivă
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 nov 2017

Sesiunea de tranzacționare de astăzi de la BVB a fost dominată de transferurile în valoare de peste 24 milioane lei ale companiei Sphera Franchise Group (SFG,) care a debutat în ringul bursier.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Bursa de Valori București are începând de astăzi un nou emitent la cota sa, precum și o deschidere către un sector al serviciilor de alimentație publică și de consum nereprezentat pe piața de capital locală printr-o companie lichidă. Sphera Franchise Group (SFG), compania care operează lanțurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și Taco Bell, a intrat „en fanfare” la tranzacționare, fiind pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor și având o apreciere furibundă față de prețul ofertei publice.

Cotația a fost peste prețul de 29,00 lei/acțiune al ofertei publice, iar tendința de apreciere s-a menținut pe parcursul întregii sesiuni, în condițiile unei susțineri bune la cumpărare. A fost schimbat un număr de aproximativ 726.000 de acțiuni, reprezentând 7,38% din pachetul pus în vânzare în cadrul ofertei publice care s-a ridicat la 285,12 milioane lei (62,00 milioane euro) și 1,87% din totalul acțiunilor Sphera. Cotația a închis la prețul de 33,60 lei/acțiune, însă intraday a fost atins și un maxim de 34,10 lei/acțiune.

Acțiunile Sphera au impulsionat activitatea de tranzacționare pe bursă. Creștere de 16% pentru compania care deține lanțurile KFC și Pizza Hut. Acțiunile OMV Petrom, în derivă

La prețul de închidere, situat cu 15,86% peste cel al ofertei publice, valoarea de piață a companiei Sphera Franchises se ridică la 1,30 miliarde lei (281,15 milioane euro). Emitentul intră astfel la tranzacționare la o evaluare de 21,61 de ori EBITDA. Este un multiplu mult peste media de la BVB, însă probabil investitorii încearcă să încorporezenîn cotație o parte din așteptările de creștere.

Sphera ar urma să-și dubeleze numărul de restaurante la aproximativ 240 de unități în următorii 5 ani, conform prospectului ofertei de listare, iar acest angajament a fost reluat astăzi de CEO-ul Mark Hilton, la deschiderea sesiunii bursiere de la București. Ar fi 20 un ritm de deschidere de 20 de restaurante pe an, ceea ce este semnificativ, a adăugat acesta.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Sphera a contrastat într-un tablou preponderent „roșu” la BVB. Este un declin cu ziua de scăderi consistente la nivel european: -1,16% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,61% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -1.16% pentru indicele CAC40 de la Paris și -1,49% pentru indicele DAX de la Frankfurt. În regiune, indicele WIG20 de la Varșovia s-a corelat cu piețele mature continentale, printr-un declin de 1,40%, în timp ce indicii BUX de la Budapesta și PX de la Praga au avansat cu 0,38% și, respectiv 0,61%.

Indicele compozit BET Plus a suferit un recul de 0,37%, iar indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,39%, până la nivelul de 7.746,99 puncte, în zona minimului ultimelor 8 luni. Din punct de vedere tehnic, tendința pe termen scurt rămâne descendentă, indicele evoluând sub mediile mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21), 55 de zile (EMA55) și 200 de zile (EMA200), iar cotația a spart chiar și nivelul de suport de 7.860 de puncte, care a funcționat ca punct de regrupare a cumpărătorilor de mai multe ori în acest an.

Acțiunile Sphera au impulsionat activitatea de tranzacționare pe bursă. Creștere de 16% pentru compania care deține lanțurile KFC și Pizza Hut. Acțiunile OMV Petrom, în derivă

După acțiunile Sphera, cele mai tranzacționate au fost acțiunile bancare. A fost o piață foarte concentrată, în care primele 3 acțiuni din topul tranzacțiilor au reunit 69,76% din rulajul de 39,76 milioane lei al pieței de acțiuni.

Pe locul 2 în clasamentul transferurilor din piața reglementată, cu schimburi însumând 7,08 milioane lei, s-au aflat titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care s-au apreciat cu 0,47%, până la prețul de 12,70 lei/acțiune. Prin contrast, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au suferit un recul de 0,47%, până la prețul de 2,1150 lei/acțiune pe volume echivalente cu 5,88 milioane lei în piața reglementată. Pe același emitent s-a realizat și singura tranzacție specială în piața deal, în valoare de 2,70 milioane lei. Instituțiile de credit au fost din nou în aceste zile ținta declarațiilor ostile din zona guvernamentală.

Zi „verde” pentru indicele financiar

Tot pe segmentul financiar, fondurile închise au avut o zi pozitivă, reflectată de închiderea cu 1,21% peste referință a indicelui BET-FI, la nivelul de 38.067,95 puncte. Cel mai lichid emitent din structura sa astăzi a fost SIF Oltenia (SIF5), cu tranzacții în valoare de 1,73 milioane lei, a avut o creștere de 3,45%, până la prețul de 2,1000 lei/acțiune.

De asemenea, titlurile SIF Moldova (SIF2) au câștigat 2,34%, până la prețul de 1,3100 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,13 milioane lei. La începutul acestei săptămâni, societatea și-a suplimentat la 73,3% deținerea la producătorul de utilaje agricole Mecanica Ceahlău (MECF). SIF Moldova a mai achiziționat de la fondul Romanian Investment Fund (RIF), înregistrat în Cipru, un pachet de 10% din acțiuni, pentru care a plătit 2,88 milioane lei.

Cel mai important emitent din structura indicelui financiar, Fondul Proprietatea (FP) a stat astăzi în umbra SIF-urilor, cu tranzacții în valoare de numai aproximativ 858.000 de lei. Cotația a staționat la prețul de 0,8500 lei/acțiune.

Acțiunile OMV Petrom, în derivă, cu prețul petrolului la maximul ultimilor 2 ani și jumătate

Dacă în aceste zile prețul țițeiului Brent a oscilat la Londra în jurul maximelor ultimilor aproape 2 ani și jumătate, la 63-64 dolari/baril, la BVB acest lucru s-a răsfrânt doar în mică măsură asupra acțiunilor din domeniul energetic. Și astăzi, indicele sectorial BET-NG a coborât cu 0,64%, iar cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP) a pierdut 1,36%, până la prețul de 0,2895 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,97 milioane lei.

Pe același segment, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au staționat la prețul de 30,60 lei/acțiune, pe transferuri de 1,63 milioane lei. În același timp, titlurile Transgaz (TGN) s-au apreciat cu 0,52%, până la prețul de 389,00 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,36 milioane lei. Astăzi, transportatorul de gaze naturale a anunșat semnarea unui contract cu Electrocentrale București în valoare de 63,48 milioane lei, inclusiv TVA.

Pe tranzacții de aproximativ 956.000 de lei, titlurile Conpet Ploiești (COTE) s-au ajustat ex-dividend cu 7,29%, prețul de închidere fiind de 99,20 lei/acțiune. Transportatorul de țiței prin conducte Conpet distribuie dividende suplimentare în valoare însumată de 85,00 milioane lei din rezervele constituite din profiturile nerepartizate în anii trecuți.

Nou minim pentru acțiunile Digi

În ziua în care acțiunile Sphera au explodat la debutul în ring, o altă companie privată care a ajuns la cota BVB în acest an este în suferință. Titlurile Digi Communications (DIGI) au coborât cu 1,41%, până la un nou minim de la listare, de 35,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,70 milioane lei. Cotația din piață este deja cu 12,50% sub prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice care a adus acest emitent pe bursă în luna mai a acestui an.

viewscnt
Afla mai multe despre
sphera franchises
bvb
bursa
banca transilvania
brd
romgaz
transgaz
conpet