Bursa a închis în scădere, pe un rulaj sprijinit de Romgaz, Fondul Proprietatea și BRD

Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Bursa a închis în scădere, pe un rulaj sprijinit de Romgaz, Fondul Proprietatea și BRD

Bursa de la București a continuat să piardă teren vineri, în linie cu piețele de capital din regiune, pe un rulaj modest, susținut de acțiunile Romgaz (SNG), Fondul Proprietatea (FP) și BRD-Groupe Societe Generale (BRD).

Indicele BET a scăzut cu 0,6%, iar BETPlus cu 0,55%, după ce joi au închis pe minus cu 0,5%. BET monitorizează evoluția celor mai lichide 10 companii, în timp ce BETPlus cuprinde cele mai tranzacționate 34 de acțiuni din piața reglementată, cu excepția SIF-urilor și a acțiunilor companiilor străine.

Rulajul cu acțiuni s-a situat la 12,93 milioane de lei (2,92 milioane euro), față de aproape 20 milioane de lei în sesiunea anterioară. Cifra include și două tranzacții deal cu titluri Romgaz, în valoare de 3,1 milioane de lei.

Fondul Proprietatea a fost din nou cel mai tranzacționat emitent pe piața principală, cu un rulaj de 3,51 milioane de lei, urmat de BRD, cu 2,17 milioane de lei și Romgaz, cu 1,2 milioane de lei.  

Acțiunile FP au închis în scădere cu 0,56%, la 0,7945 lei/unitate. Indicele de sector BET FI, care include și cele cinci SIF-uri, a coborât cu 0,23%.  

BET NG, care urmărește evoluția companiilor din sectorul energetic, a închis cu un declin de 0,42%. OMV Petrom (SNP), care are o pondere de peste 30% în totalul indicelui, a scăzut cu 1%.

BET XT și BET BK au scăzut cu 0,5%, respectiv 0,35%. BET XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, în timp ce BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de companii indiferent de țara de proveniență.

Pe piețele europene, indicele Stoxx 600 a închis în coborâre cu 1%, însă pe ansamblul săptămânii a urcat cu 0,8%.

În regiune, bursa de la Praga a scăzut cu 0,15%, piața de capital de la Varșovia a coborât cu 0,14%, iar bursa de la Budapesta cu 1%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0844 -0.0003-0.01 %
1 USD4.3825 +0.0057+0.13 %
1 GBP5.7679 +0.0134+0.23 %
1 CHF5.5115 -0.0144-0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
APARTAMENT 2 CAMERE - FLOREASCA - GRADINA INTERIOARA - COMISION 0%
  • {literal}{/literal} dormitor
  • {literal}{/literal} baie

De vânzare
216.408 €
Cele mai citite