Bursa de la București încheie săptămâna în stagnare

Bursa de la București încheie săptămâna în stagnare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 mar 2016

Ședința de tranzacționare de astăzi de la Bursa de Valori București a fost marcată de o scădere modestă la nivelul indicilor și de fluctuații modeste ale cotațiilor. Din primele 20 cele mai tranzacționate titluri, numai cele ale Nuclearelectrica au avut o dinamică mai mare față de ședința precedentă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ziua din lună care mișcă în mod tradițional cel mai mult piețele financiare internaționale, cea în care se publică datele statistice privind angrenarea forței de muncă din SUA, a fost una mai degrabă anostă la Bursa de Valori București, unde acțiunile au avut evoluții neconcludente în jurul nivelurilor de referință.

O creare netă de 242.000 de locuri muncă a economiei americane a fost un rezultat mai degrabă bun pentru activele de risc. Indicii bursieri de la Londra, Paris și Frankfurt aveau aprecieri în jur de 1%, iar la New York Stock Exchange deschiderea negativă a fost amendată la mai puțin de o oră de la debut de un rally în teritoriu pozitiv, într-o zi de majorări ale cotațiilor și în piața petrolieră.

2016 - An Nou Chinezesc pentru piețele financiare CITEȘTE ȘI 2016 - An Nou Chinezesc pentru piețele financiare

La București, interesul mai ridicat al investitorilor manifestat astăzi pe piețele mature s-a regăsit mai degrabă la nivelul volumelor, transferurile din piața de acțiuni de 24,42 milioane lei (5,47 milioane euro) fiind mai ridicate decât în zilele precedente.

În ceea ce privește dinamica pe care au avut-o cotațiile aceasta a fost minoră și divergentă. Astfel, trebuie să coborâm pe locul 9 în clasamentul tranzacțiilor pentru a regăsi în Nuclearelectrica (SNN) emitentul care, cu un declin de 1,79% al cotației, până la prețul de 5,50 lei/acțiune, are o deviație mai mare de un procent față de referință și abia pe locul 23 pentru a avea în Elecgtromagnetica (ELMA), cu o apreciere de 3,13%, al doilea simbol care bifează la acest capitol.

În ceea ce privește direcția, piața pare a fi fost foarte nehotărâtă: din primele 20 cele mai tranzacționate acțiuni 7 au închis deasupra referinței, 8 au fost "pe roșu" și alte 5 au staționat pe nivelul de referință al ședinței bursiere precedente.

Este nehotărârea care s-a văzut și în evoluția intraday la nivelul indicilor. Debutul a fost pozitiv, după care cotațiile au început să coboare încă din prima oră de tranzacționare și până la 14.00. Mișcarea de recuperare nu a fost completă, astfel încât închiderea a fost negativă.

Indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a depreciat cu 0,11%, până la nivelul de 6.556,57 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a pierdut 0,10%. Cea mai mare dinamică, un declin de 0,32%, l-a avut indicele financiar BET-FI, care a închis la valoarea de 27.993,59 puncte, ceea ce spune totul despre volatilitatea ședinței de astăzi.

Recapitulare pentru luna februarie

Avansul săptămânal al Bursei de la București, măsurat pe indicele BET, este de 2,61%, în timp ce raportul lunar al operatorului de piață publicat astăzi, amintește că în februarie aprecierea acestuia a fost de 1,92%.

Este a doua performanță regională după creșterea de 2,61% a indicelui principal al bursei din Polonia, semnificativ mai bună decât câștigul de 0,62% al pieței de la Viena și urcarea marginală, cu 0,19% a indicelui din Croația. Prin contrast, bursa din Bulgaria a suferit un declin de 1,34%, cea de la Budapesta unul de 3,31%, iar pentru piața de la Praga scăderea a fost de nu mai puțin de 6,24%.

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a coborât în februarie cu 16,31%, la 528,7 milioane lei (117,9 milioane euro), față de 631,8 milioane lei (139,4 milioane euro) în luna ianuarie, fiind în același timp cu 13,7% mai mică decât cea din februarie 2015. Valoarea medie zilnică de tranzacționare a fost de peste 25 milioane lei (5,61 milioane euro), apropiată de cea de astăzi.

Activitatea de tranzacționare a fost concentrată în proporție de peste două treimi pe doi emitenți. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au adunat schimburi cu puțin peste 10 milioane lei, iar cele ale Fondului Proprietatea (FP) au înregistrat un rulaj de 6,75 milioane lei.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
banca transilvania
fondul proprietatea
nuclearelectrica