„Recent, liderii japonezi au făcut declarații provocatoare la adresa Taiwanului, afectând grav climatul relațiilor dintre popoare”, a anunțat, vineri seară, ambasada Chinei la Tokyo pe rețelele de socializare.
„Ministerul Afacerilor Externe și ambasada și consulatele Chinei în Japonia reamintesc solemn cetățenilor chinezi să evite să se deplaseze în Japonia în viitorul apropiat”, se adaugă în comunicat.
Pe 7 noiembrie, noul prim-ministru japonez Sanae Takaichi a declarat în fața Parlamentului japonez că, dacă o situație de urgență în Taiwan ar implica „desfășurarea de nave de război și recurgerea la forță, aceasta ar putea constitui o amenințare pentru supraviețuirea Japoniei”, scrie News.ro.
„Trebuie să luăm în considerare scenariul cel mai pesimist”, a adăugat ea.
Aceste declarații au fost interpretate pe scară largă ca un indiciu că un atac asupra Taiwanului ar putea justifica sprijinul militar al Tokyo pentru insulă.
Conform propriilor reguli, Japonia poate interveni militar numai în anumite condiții, în special în cazul unei amenințări existențiale. Taiwanul se află la doar 100 de kilometri de cea mai apropiată insulă japoneză.
Vineri, Beijingul a anunțat că a convocat ambasadorul Japoniei, considerând „extrem de grave” declarațiile lui Sanae Takaichi.
Japonia, la rândul său, a declarat că a făcut același lucru cu ambasadorul Chinei, după o amenințare considerată „extrem de nepotrivită” din partea consulului general al Chinei la Osaka, Xue Jian.
Într-un mesaj șters ulterior de pe X, acesta din urmă amenințase că „va tăia capul acela murdar fără nicio ezitare”, citând un articol de presă care relata intervenția lui Sanae Takaichi.
Tokyo a afirmat vineri că poziția sa față de Taiwan rămâne „neschimbată” și a recomandat „pace și stabilitate”.
Beijingul revendică suveranitatea insulei Taiwan și a amenințat că va folosi forța pentru a o plasa sub controlul său.












