Bursa de Valori București – sesiune dinamică după mini-vacanța Zilei Naționale. Tranzacții de peste 10 milioane euro cu acțiunile Băncii Transilvania și Romgaz

Bursa de Valori București – sesiune dinamică după mini-vacanța Zilei Naționale. Tranzacții de peste 10 milioane euro cu acțiunile Băncii Transilvania și Romgaz
scris 2 dec 2020

Într-o zi în care sistemul BVB a procesat cele 3 emisiuni de titluri de stat în programul Fidelis în valoare de 555 milioane de euro, piața de acțiuni a câștigat un procent, pe o lichiditate semnificativă.

Tendința de sporire a volumelor de la sfârșitul lunii trecute s-a confirmat în prima ședință de tranzacționare din decembrie a bursei românești. După 4 zile de pauză, investitorii au revenit cu entuziasm la butoane și au intrat la cumpărare încurajați de raliul consistent al piețelor de acțiuni dezvoltate de la debutul acestei săptămâni.

Piața a fost catalizată chiar de acțiunea-fanion. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 0,68%, până la prețul de 2,2100 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 29,21 milioane lei în piața reglementată, acestora adăugându-li-se transfeuri speciale însumând 4,72 milioane lei pe segmentul deal. Cealaltă acțiune bancară românească lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a avut un salt de 4,05%, până la prețul de 13,86 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 7,16 milioane lei.

ULTIMA ORĂ Țintoiu, subiectul celei mai dure amenzi aplicate pe fondul scandalului politic privind naționalizarea pensiilor private, a câștigat definitiv procesul cu ASF. Instituția trebuie să achite și 1.000 euro daune morale CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Țintoiu, subiectul celei mai dure amenzi aplicate pe fondul scandalului politic privind naționalizarea pensiilor private, a câștigat definitiv procesul cu ASF. Instituția trebuie să achite și 1.000 euro daune morale

Este o dinamică ce a tras în sus întreaga piață. Indicele compozit BET Plus a câștigat 0,95% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,96%, până la nivelul de 9.375,08, unde se apropie de maximul post-COVID din septembrie, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa de Valori București – sesiune dinamică după mini-vacanța Zilei Naționale. Tranzacții de peste 10 milioane euro cu acțiunile Băncii Transilvania și Romgaz

Într-o zi în care rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 93,27 milioane lei (19,14 milioane euro), mai mult decât dublu decât valoriile medii zilnice de tranzacțonare ale ultimilor 3 ani, interes a existat și pentru sectorul energetic prin prisma lichidități, chiar dacă acesta a subperformat sub raportul dinamicii, cu un avans de numai 0,11% al indicelui de profil BET-NG.

Cel mai tranzacționat titlu din structura acestuia, cel al Romgaz Mediaș (SNG), a închis în staționare, la prețul de 27,95 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a sesiunii, de 11,80 milioane lei. La același capitol, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 0,42%, până la prețul de 0,3570 lei/acțiune, pe tranzacții de 10,00 milioane lei, titlurile Electrica (EL) au coborât cu 0,41%, până la prețul de 12,20 lei/acțiune, pe transferuri de 1,93 milioane lei și titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au corectat cu 0,12%, până la prețul de 16,86 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,06 milioane lei.

Turcia vinde către Qatar 10% din acțiunile Bursei de la Istanbul CITEȘTE ȘI Turcia vinde către Qatar 10% din acțiunile Bursei de la Istanbul

Titlurile Fondul Proprietatea (FP), cu o creștere de 1,53%, până la prețul de 1,3250 lei/acțiune, pe tranzacții de 8,41 milioane lei, tatonează pentru o nouă atacare a maximelor istorice. Pe același segment al fondurilor închise de investiții al cărui indice BET-FI a urcat cu 1,04%, până la nivelul de 39.698,90 puncte, titlurile SIF Banat Crișana (SIF1) au câștigat 0,53%, până la prețul de 1,9100 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,15 milioane lei, neobișnuite peste media de tranzacționare a acestui emitent din ultimii ani. Profit.ro a anunțat în exclusivitate joia trecută că societatea a bătut palma cu Lidl și Kaufland pentru o tranzacție de 12 milioane euro în retail.

Tot în tonul unui interes sporit s-au aflat 3 acțuni din planul secund al bursei. Astfel, titlurile Digi Communications (DIGI) au scăzut cu 1,23%, până la prețul de 32,00 lei/acțiune, pe transferuri de 3,78 milioane lei, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) au crescut cu 2,13%, până la nivelul de 0,4320 lei/acțiune, pe un rulaj de 2,23 milioane lei, și titurile MedLife (M), pe volume de 1,75 milioane lei, s-au apreciat cu 1,02%, până la prețul de 49,50 lei/acțiune, nu departe de maximul de la listarea acestui emitent în 2006 și până în prezent, atins luna trecută.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica
digi