Bursa românească nu reușește să se cupleze la valul pozitiv din piețele financiare internaționale

Bursa românească nu reușește să se cupleze la valul pozitiv din piețele financiare internaționale
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 oct 2020

Indicii principali de la BVB au pierdut aproximativ 0,4%. Efect pozitiv al știrii privind perspectiva unei investiții americane în centrala nuclear-electrice de la Cernavodă pentru acțiunile Nuclearelectrica.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Bursa americană a închis săptămâna într-un elan de cumpărare – în pofida unui impas la jumătatea intervalului – și, apropiindu-se de maximele ultimei luni, a tractat activele de risc la nivel mondial. Piața românească de acțiuni nu s-a conectat la această tendință și, după 4 sesiuni de indecizie, a contabilizat o zi „roșie”.

Indicele compozit BET Plus a pierdut 0,42% și indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,39%, până la nivelul de 8.841,21 puncte, unde, sub aspect tehnic, se regăsește într-o zonă de echilibru, respectiv la media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul.

Bursa românească nu reușește să se cupleze la valul pozitiv din piețele financiare internaționale

Ședința de la BVB nu a fost neapărat într-atât de nefavorabilă pe cât o arată dinamica indicilor. Astfel, cel mai lichid titlu, cel al Nuclearelectrica (SNN), care a adunat schimburi de 15,26 milioane lei, reprezentând 43,93% din rulajul de 34,73 milioane lei (7,13 milioane euro) al pieței de acțiuni, a avut un salt de 2,32%, până la prețul de 16,78 lei/acțiunea. Este reacția favorabilă a pieței la anunțul ambasadorului SUA la București cu privire la semnarea unui acord guvernamental pentru construcția cu susținere americană a reactoarelor 3 și 4 a centralei nuclear-electrice de la Cernavodă, deși valoarea proiectului de 8 miliarde euro sugerează că investitorii ar trebui să vină cu bani de acasă pentru a-și susține nivelul participațiilor la compania care în prezent are o capitalizare bursieră de 5,06 miliarde lei (1,04 miliarde euro), de 8 ori mai mică decât cea a investiției preconizate.

Senatorii, prin votul majorității PSD, resping rapid amendarea de către Guvern a legii prin care statul nu poate înstrăina participații la companii CITEȘTE ȘI Senatorii, prin votul majorității PSD, resping rapid amendarea de către Guvern a legii prin care statul nu poate înstrăina participații la companii

Aprecierea acțiunilor Nuclearelectrica au tractat indicele energetic BET-NG, singurul cu închidere pozitivă, +0,44%. Tot din structura acestuia, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat cu 0,35%, până la prețul de 28,50 lei/acțiune, pe tranzacții de 6,52 milioane lei, și titlurile OMV Petrom (SNP) au câștigat 0,62%, până la prețul de 0,3250 lei/acțiune, pe transferuri de 2,34 milioane lei.

Pe contrasens, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au suferit un recul de 0,44%, până la prețul de 2,2400 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,56 milioane lei, și titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au corectat cu 1,89%, până la prețul de 1,3000 lei/acțiune, pe o activitate de 1,72 milioane lei. Este mișcarea care a contribuit la perfromanța mai slabă, -1,21% a indicelui financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 41.262,45 puncte.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
nuclearelectrica