BVB a închis pe verde pentru a doua ședință consecutiv

BVB a închis pe verde pentru a doua ședință consecutiv
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 3 sep 2015

Bursa de la București a încheiat ședința de miercuri în urcare pentru a doua zi consecutiv, în ton cu evoluția piețelor din regiune, însă interesul la tranzacționare a rămas scăzut, valoarea transferurilor depășind cu puțin 20 de milioane de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele BET a crescut cu 1,06%, iar BETPlus a urcat cu 1,02%, după ce pe parcursul sesiunii au atins un maxim de 1,6%. BET monitorizează evoluția celor mai lichide 10 companii, în timp ce BETPlus cuprinde cele mai lichide 34 de acțiuni din piața reglementată, cu excepția SIF-urilor și a acțiunilor companiilor străine.

Tranzacțiile cu acțiuni au însumat 20,1 milioane de lei (4,53 milioane euro), în scădere de la 29,8 milioane de lei în ședința anterioară.

Romgaz a fost cel mai tranzacționat emitent pentru a doua zi consecutiv, cu un rulaj de 6 milioane de lei, urmat de Banca Transilvania (TLV) și BRD-Groupe Societe Generale (BRD), cu transferuri totale de 5,8 milioane de lei, respectiv 1,97 milioane de lei.

Acțiunile Romgaz au urcat cu 1,31%, Banca Transilvania a încheiat pe plus cu 1,78%, iar titlurile BRD au avansat cu 1,43%.

Rulaje de peste 1 milion de lei au mai fost înregistrate cu acțiunile Transgaz (TGN), Fondul Proprietatea (FP) și SIF Moldova (SIF2). Acțiunile transportatorului național de gaze naturale au urcat cu 0,79%, la 262,2 lei/unitate, iar titlurile SIF Moldova au avansat cu 0,12%, la 0,82 lei/unitate. Acțiunile FP au stagnat la 0,7705/unitate.

Indicele BET FI, compus din cele cinci SIF-uri și Fondul Proprietatea (FP), a crescut cu doar 0,12%, tras în jos de SIF Oltenia (SIF5), ale cărui acțiuni au coborât cu 0,57%.

BET NG, care urmărește evoluția companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 1,06%.

BET XT și BET BK au încheiat ședința bursieră cu creșteri de 0,94%, respectiv 0,85%. BET XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, în timp ce BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de titluri, printre care acțiunile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Pe piețele europene, indicele Stoxx 600 era în urcare cu 2,4% la închiderea sesiunii de la București, pe fondul optimismului generat de decizia Băncii Centrale Europene de a majora de la 25% la 33% plafonul de achiziție pentru obligațiuni guvernamentale  în cadrul programului de relaxare cantitativă lansat la finele anului trecut.

În regiune, bursa de la Varșovia a urcat cu 2%, piața de capital din Budapesta cu 1,9%, iar bursa de la Praga cu 0,95%.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
inchidere
bursa
actiuni