CEO-ul Norofert, antreprenorul care a adus pe bursă acțiunea momentului: UE distruge business-urile mici și mijlocii, protejează marile corporații! De ce a ales investiția în America în detrimentul UE

CEO-ul Norofert, antreprenorul care a adus pe bursă acțiunea momentului: UE distruge business-urile mici și mijlocii, protejează marile corporații! De ce a ales investiția în America în detrimentul UE
scris 10 feb 2021

CEO-ul Norofert, Vlad Popescu, cel care a mărit de 8 ori valoarea acționarilor în numai un an de zile de la listare, este conștient că, pentru a crește compania, trebuie să atace piețele externe, dar nu vede un beneficiu în apartenența României la Uniunea Europeană pentru a desface în țările membre, având în vedere cadrul de reglementare restrictiv. „E foarte clar că legislația europeană este influențată de un lobby foarte puternic de la marii producători”, spune, într-o discuție și cu Profit.ro, cel care a demarat o investiție în statul american Ohio.

Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Paradoxul este că, deși România a aderat la Uniunea Europeană în primul rând pentru accesul la piața comună, pentru multe din companiile locale aceasta înseamnă doar o competiție suplimentară în interior, în timp ce perspectivele de a face livrări în statele membre sunt îngustate de cadrul de reglementare restrictiv.

Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

Este ceva ce resimte și cea mai dinamică societate din domeniul agrotech, Norofert (NRF), listată la începutul anului trecut pe piața AeRO a Bursei de Valori București și care vede în costurile și timpii de omologare a produselor de profil o barieră în atacarea pieței europene. CEO-ul Vlad Popescu percepe blocul comunitar ca unul captiv lobby-ului marilor corporații, astfel încât nu găsește oportunitate în Europa.

VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică CITEȘTE ȘI VIDEO Un duplex de la nivelul superior al unui complex rezidențial nou din Brașov, cu panoramă superbă către Tâmpa și zona istorică

Nu este abordarea unui defetist, pentru că Norofert este validată de piața bursieră ca o companie de mare perspectivă. Prețul acțiunilor societății au avut și ieri la bursă un salt de 10,62%, până la prețul de 25,00 lei/acțiune, care duce capitalizarea de piață a companiei la 200,60 milioane lei (41,15 milioane euro), una de 8 ori mai mare decât valoarea din ziua listării.

CEO-ul Norofert, antreprenorul care a adus pe bursă acțiunea momentului: UE distruge business-urile mici și mijlocii, protejează marile corporații! De ce a ales investiția în America în detrimentul UE

Pentru Norofert, prezența României în UE se resimte în primul rând prin competiția adusă acasă de politica tarifelor zero. „Deși suntem singurul producător român, ne batem cu produsele din import, din Uniunea Europeană, din spațiul extracomunitar și este o luptă foarte grea; e o luptă la baionetă, e o luptă om la om”, spune CEO-ul Vlad Popescu într-o discuție cu Profit.ro.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

Compania este axată pe vânzările clasice, cu discuțiile față în față cu clienții, iar pe segmentul furnizării de îngrășăminte pentru fermele axate pe producția ecologică deja există percepția că au „dat cu capul în tavan”.

„Singura opțiune pentru noi este să ieșim pe piețele externe”, afirma în ziua listării CEO-ul Norofert, conștient că „ușor de atacat nu e nicio piață”. Compania a demarat o investiție în statul american Ohio, pentru a viza o piață a SUA unde, la sfârșitul anului 2019, erau 3,3 milioane de hectare de culturi ecologice, cu o dinamică preconizată a creșterilor de 8-10% pe an. „Am ales piața americană pentru că este cea mai dificilă, dar dacă reușim, recompensa este foarte mare”, explica încă de acum un an Vlad Popescu, care în raportările trimestriale a făcut o dozare a așteptărilor investitorilor față de această investiție.

Restaurantele, cluburile, magazinele și alte firme care nu respectă măsurile anti-Covid vor risca suspendarea activității. Guvern: Amenzile nu mai au niciun efect CITEȘTE ȘI Restaurantele, cluburile, magazinele și alte firme care nu respectă măsurile anti-Covid vor risca suspendarea activității. Guvern: Amenzile nu mai au niciun efect

În paralel, atractivitate zero dinspre piața comunitară în care România este parte. „Uniunea Europeană este poate cel mai birocratic și mai greoi aparat”, spune CEO-ul de la Norofert, care a moștenit afacerea de la tatăl său. „Pe lângă costurile imense pe care nu ni le putem permite ale omologărilor, în Europa mai este și chestiunea de timp.” Dacă în SUA adecvarea la reglementări durează aproximativ 6 luni, în Europa omologarea unui produs durează de la 2 ani la 5 ani și costă milioane sau chiar zeci de milioane de euro. „Este foarte clar că legislația europeană este influențată de un lobby foarte puternic de la marii producători și nu văd să se schimbe chestiunea asta prea devreme.”

Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat CITEȘTE ȘI Câți bani generează industria jocurilor de noroc la bugetul de stat

Obstacolul apare ca inabordabil pentru Norofert, care, în primele 3 trimestre ale anului trecut, a avut o cifră de afaceri de 20,37 milioane lei, iar aceasta după o creștere explozivă, de aproape 4 ori a veniturilor. „Uniunea Europeană distruge business-urile mici și mijlocii; Uniunea Europeană protejează marile corporații”, spune Popescu, răspunzând la o întrebare a Profit.ro. „E o afirmație îndrăzneață, dar o susțin, pentru că toate legile și toate reglementările europene la care noi ne supunem pentru îngrășămintele și pesticidele noastre sunt făcute să protejeze marile companii.”

Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid

Deschiderea societății cu un profit net în primele 9 luni din 2020 de 5,26 milioane lei, mai mare decât pe întreg anul fiscal 2019, este nu numai pentru piața americană, dar chiar și pentru a desface în țări precum Iordania, Maroc sau Egipt. „Încercăm să plecăm spre piețe mai permisive”, a conchis Popescu.

viewscnt
Afla mai multe despre
norofert
bursa
bvb
ue
vlad popescu