Companie cu jumătate din clienți în SUA, Softbinator Technologies își dublează afacerile

Companie cu jumătate din clienți în SUA, Softbinator Technologies își dublează afacerile

Daniel Ilica, CEO Softbinator Technologies

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 22 feb 2023

Listată în anul 2021 pe piața AeRo de la BVB, compania Softbinator Technologies și-a ameliorat semnificativ profitabilitatea în 2022, indicatorul P/E fiind adus la nivelul 14.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Softbinator Technologies (CODE) a realizat anul trecut venituri din exploatare cosolidate de 38,57 milioane lei, în creștere cu 102,36% față de cele de 19,06 milioane lei din 2021. „A fost un an în care am avut parte de o activitate intensă la nivelul tuturor companiilor din grup, înregistrând creșteri la nivel individual pentru fiecare, din punctul de vedere al veniturilor”, spune directorul general Daniel Ilinca.

Astfel, Espresoh Tech a generat venituri din exploatare de 11,4 milioane lei, Wise Tech Unit de 4,1 milioane lei, Ixperi Product Design de 2,7 milioane lei și Overwatch Studios SRL & Littleland de 1,2 milioane lei.

Acțiunile Raiffeisen Bank International, cea mai mare scădere zilnică de la începutul războiului. Autoritatea americană, interesată de afacerile din Rusia ale creditorului austriac CITEȘTE ȘI Acțiunile Raiffeisen Bank International, cea mai mare scădere zilnică de la începutul războiului. Autoritatea americană, interesată de afacerile din Rusia ale creditorului austriac

Cheltuielile consolidate de exploatare au fost de 31,89 milioane lei, cu 121,20% mai mari decât cele de 14,41 milioane lei din exercițiul financiar precedent. În aceste condiții, Softbinator Technologies a obținut un rezultat net de 5,80 milioane lei, în creștere cu 76,76% față de 3,30 milioane lei în anul listării 2021.

„Consider că este important de menționat că deschiderea biroului din SUA la jumătatea anului trecut a început să dea deja roade, în 2022, peste 51% dintre clienții companiei fiind din SUA, o piață în care vom continua să ne intensificăm eforturile pentru a atrage un număr și mai mare de clienți”, mai spune Ilica, ce este și acționar principal, cu o participație de 45,09% din titluri.

Electromagnetica reușește să confirme rezultatul de la 9 luni și obține pentru întreg anul trecut un profit net de 25 milioane lei. Tăiere importantă de datorii CITEȘTE ȘI Electromagnetica reușește să confirme rezultatul de la 9 luni și obține pentru întreg anul trecut un profit net de 25 milioane lei. Tăiere importantă de datorii

Activele totale ale Softbinator se ridicau la sfârșitul anului trecut la 22,91 milioane lei, fiind cu 67,84% mai mari decât cele de 13,65 milioane lei de la 31 decembrie 2021. În același interval de raportare, datoriile totale s-au triplat la 10,11 milioane lei, de la 2,92 milioane lei.

La ultimul preț de pe piața AeRO a Bursei de Valori București, de 7,90 lei/acțiune a titlurilor Softbinator Technologies, capitalizarea de piață a societății se situează la 81,11 milioane lei (16,47 milioane lei) și raportat la ultimul profit net, indicatorul P/E este de 14.

viewscnt
Afla mai multe despre
softbinator technologies
bvb
bursa
daniel ilinca
aero