Cu scădere a prețului aluminiului primar și costuri sporite la electricitate și gaz, Alro afișează o pierdere de aproape 23 milioane lei la 9 luni

Cu scădere a prețului aluminiului primar și costuri sporite la electricitate și gaz, Alro afișează o pierdere de aproape 23 milioane lei la 9 luni
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 nov 2019

Deși și-a majorat cantitățile livrate de aluminiu procesat, alumină și bauxită, în primele 3 trimestre ale acestui an, grupul Alro a înregistrat un rezultat negativ în contextul declinului cotațiilor aluminiului primar pe bursa metalelor neferoase de la Londra.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vânzările de aluminiu primar ale Alro Slatina (ALR) au fost în primele 9 luni ale anului de 914,86 milioane lei, în scădere cu 6,07% față de cele de 973,99 miloane lei în perioada similară a anului trecut. Compania reclamă scăderile de prețuri din piața internațională. „Media cotației aluminiului pentru primele 9 luni încheiate la 30 septembrie 2019 (LME) a fost de 1.804 dolari/tonă, comparativ cu media cotației LME la 9 luni încheiate la 30 septembrie 2018, de 2.157 dolari/tonă”, amintește raportarea trimestrială. „În aceste circumstanțe, în ciuda efortului Grupului de a răspunde mai bine cerințelor pieței și a livrărilor mai mari de produse procesate, scăderea de aproximativ 350 dolari/tonă a cotației LME a limitat nivelul valoric al vânzărilor.”

Chiar dacă societatea menționează livrări sporite pe segmentul alumină, bauxită și diverse sortimente de aluminiu procesat, în ansamblu, Alro, societate controlată de miliardarul rus Vitali Matchitski, înregistrează un declin al afacerilor. Astfel, veniturile din contractele cu clienții au scăzut cu 5,67%, la 2,16 miliarde lei, de la 2,29 miliarde lei.

Cu scădere a prețului aluminiului primar și costuri sporite la electricitate și gaz, Alro afișează o pierdere de aproape 23 milioane lei la 9 luni

Nu este numai scăderea propriu-zisă de preț. Clienții sunt într-o stare de expectativă indusă de climatul neclar de la nivel mondial. „Evenimentele politice internaționale, precum tarifele americane privind importurile, măsurile de răspuns ale Chinei, negocierile Brexit au creat incertitudini în industrie și s-au reflectat într-un comportament prudent al clienților din domeniul aluminiului, iar acest lucru s-a reflectat în rezultatele raportate pentru primele 9 luni ale anului 2019 de marile companii din industria aluminiului”, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al Alro. „Pe piața locală, ne-am confruntat de asemenea cu dificultăți, costurile totale crescand cu 12%, în special din cauza creșterii prețurilor utilităților, în special electricitate și gaz, conform tendințelor din piețele de profil, dar ajunse la niveluri foarte mari comparativ cu alte țări europene.”

Într-adevăr, costurile bunurilor vândute au crescut cu 11,36%, la 1,96 miliarde lei, de la 1,76 miliarde lei în primele 3 trimestre ale anului trecut, ceea ce a și condus la un declin de 59,11% a rezultatului operațional (EBIT), la 126,03 milioane lei, de la 308,26 milioane lei.

Cu scădere a prețului aluminiului primar și costuri sporite la electricitate și gaz, Alro afișează o pierdere de aproape 23 milioane lei la 9 luni

„Una din țintele cele mai importante ale Grupului Alro este reducerea consumului de materii prime și utilități, în special a consumului de energie”, spune Gheorghe Dobra, CEO Alro. „În acest scop, Grupul a început, la sfârșitul anului 2018 implementarea unei noi metodologii de înlocuire a cuvelor în sectorul de electroliză al diviziei sale de aluminiu primar, care va plasa Alro in topul celor mai eficienți - energetic producători de aluminiu din lume.”

PARADOX Puține lămuriri cu privire la listarea Saudi Aramco, într-un prospect de 600 de pagini. Alertă pentru multe riscuri, inclusiv cel de atacuri teroriste CITEȘTE ȘI PARADOX Puține lămuriri cu privire la listarea Saudi Aramco, într-un prospect de 600 de pagini. Alertă pentru multe riscuri, inclusiv cel de atacuri teroriste

În momentul de față, însă, profitabilitatea este în suferință. Compania raportează o pierdere la 9 luni de 22,72 milioane lei, comparativ cu profitul net de 223,53 milioane lei din perioada similară a anului trecut. La S1, societatea afișa, de asemenea, un rezultat net negativ, însă de numai 1,48 milioane lei.

Activele totale ale Alro erau la data de 30 septembrie de 2,63 miliarde lei, în scădere cu 10,54% față de cele de 2,94 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 48,92%, la 2,63 miliarde lei, de la 1,76 miliarde lei.

Alro Slatina este listată la Bursa de Valori București unde în luna decembrie a anului trecut și-a majorat free-floatul după ce acționarii majoritari ruși au vândut 33,7% din titluri, cumpărători principali fiind fondatorii retailerului de materiale de construcții Dedeman, frații Dragoș și Adrian Pavăl ce au achiziționat pentru 23,16% din acțiunile companiei pentru 495,99 milioane lei (106,44 milioane euro). La ultimul preț de închidere de pe piața reglementată, de 2,3000 lei/acțiune, capitalizarea de piață a combinatului de aluminiu se ridică la 1,64 miliarde lei (379,61 milioane dolari).

viewscnt
Afla mai multe despre
alro
dedeman
bvb
bursa
dedeman
dragos paval
alumniu
china