Deprecieri abrupte la BVB. Acțiunile Băncii Transilvania au dat tonul declinului

Deprecieri abrupte la BVB. Acțiunile Băncii Transilvania au dat tonul declinului

Sursa foto: Yurii Tymchuk / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 iun 2020

În contextul unei presiuni la vânzare majore în piețele externe de acțiuni, indicii principali bursieri au pierdut 3 procente și jumătate. Volumele rămân modeste.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După raliul furibund care anulase aproape integral efectul scăderilor din martie, piața românească de acțiuni s-a ajustat abrupt astăzi, pe fondul unui impuls descendent puternic pe principala bursă a lumii. Indicele Dow Jones Average Industrial de la New York Stock Exchange s-a părbușit cu peste 5%, coborând chiar și sub reperul de 25.500 de puncte.

Este și impactul unui șoc pentru industria petrolieră care a doborât cotațiile țițeiului cu 7-8%. Unda de șoc s-a propagat spre Europa, unde tabloul Bloomberg este în nuanțe de „roșu aprins”: -4,53% pentru indicele Euro Stoxx 50, -3,99% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -4,71% pentru indicele CAC40 de la Paris, -4,47% pentru indicele DAX30 din Germania, -2,33% pentru indicele BUX de la Budapesta și -3,62% pentru indicele PX de la Praga.

ULTIMA ORĂ DECIZIE Statul nu va putea înstrăina participațiile la companii timp de 2 ani. Pachetele minoritare nu vor mai putea fi listate pe bursă. Acuzații privind interese economice CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DECIZIE Statul nu va putea înstrăina participațiile la companii timp de 2 ani. Pachetele minoritare nu vor mai putea fi listate pe bursă. Acuzații privind interese economice

Impactul direct s-a resimțit la BVB prin declinul prăbușirea cu 7,98% a acțiunilor Erste Group AG (EBS), în acord cu traiectoria de pe piața principală din Viena. Titlurile grupului bancar austriac ce deține BCR au adunat a 2-a activitate de tranzacționare a zilei, de 6,92 milioane lei.

De altfel, acțiunile bancare au adunat echivalentul a 44,91% din rulajul de 34,88 milioane lei (7,21 milioane euro) al pieței de acțiuni. Tonul vânzărilor a fost dat de titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au suferit un recul de 5,00%, până la prețul de 2,0900 lei/acțiune, pe transferuri de 7,44 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă românească de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD) a coborât cu 4,82%, până la prețul de 12,24 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,30 milioane lei.

Sunt mișcările care au tras întreaga piață. Astfel, indicele compozit BET Plus a pierdut 3,39% și indicele reprezentativ BET s-a depreciat cu 3,43%, până la nivelul de 8.527,32 puncte. Sub aspect tehnic, impulsul apare ca o respingere după testarea nivelului de retragere Fibonacci de 61,8% a scăderii antrenate de criza coronavirus. Cotația s-a oprit pe media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), urmărită constant de Profit.ro ca reper tehnic credibil.

Deprecieri abrupte la BVB. Acțiunile Băncii Transilvania au dat tonul declinului

Tabloul de la BVB a fost deosebit de negativ. Primele cele mai tranzacționate 16 simboluri au avut închideri sub referință. Titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au corectat cu 2,95%, până la prețul de 1,1500 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,23 milioane lei, un declin apropiat de cel de 2,72% al indicelui financiar BET-FI care a închis la nivelul de 42.129,22 puncte.

Celălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor de pe segmentul energie și utilități, a coborât cu 2,83%. Cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), a pierdut 3,27% la nivelul capitalizării bursiere, cotația stabilizându-se la nivelul de 0,3250 lei/acțiune într-o zi cu tranzacții de 2,76 milioane lei.

La același capitol, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au avut o retragere de 3,14%, până la prețul de 18,48 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al zilei, de 4,17 milioane lei, iar titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au depreciat cu 1,59%, până la prețul de 31,00 lei/acțiune, pe o activitate de 1,39 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
erste