Hidroelectrica distribuie dividende suplimentare de trei sferturi de miliard de lei, foamea de bani a statului împingându-l să accepte propunerea Fondului Proprietatea

Hidroelectrica distribuie dividende suplimentare de trei sferturi de miliard de lei, foamea de bani a statului împingându-l să accepte propunerea Fondului Proprietatea
scris 5 iun 2020

Cel mai mare producător de energie electrică din România, Hidroelectrica, controlat de stat prin Ministerul Economiei cu 80% din capital, va acorda acționarilor dividende suplimentare de 750 milioane lei, pe lângă cele de peste 1,25 miliarde lei avute în vedere inițial, propunerea în acest sens a Fondului Proprietatea, care deține 20% din acțiunile companiei, fiind aprobată și de acționarul majoritar.

Astfel, la solicitarea Fondului Proprietatea, pe ordinea de zi a AGA Hidroelectrica a fost introdusă o propunere de distribuire către acționari a sumei totale de 750 milioane lei din rezultatul reportat al companiei, reprezentând surplus realizat din rezerve de reevaluare, plata urmând să se facă până pe 30 septembrie. Propunerea a fost votată în unanimitate, votul reflectând foamea de bani a acționarului majoritar.

Statul român va încasa 600 milioane lei din această distribuire suplimentară, iar FP – 150 milioane lei. Cu tot cu distribuirea propusă inițial, de 1,253 miliarde lei, valoarea totală a dividendelor acordate de Hidroelectrica se ridică la peste 2 miliarde lei, din care circa 1,6 miliarde lei este suma distribuită Ministerului Economiei.

21 de muncitori din Sri Lanka de la o fabrică de confecții din Focșani au COVID-19 CITEȘTE ȘI 21 de muncitori din Sri Lanka de la o fabrică de confecții din Focșani au COVID-19

Deficitul bugetar din primele patru luni ale lui 2020 s-a situat la 26,82 miliarde lei (2,48% din PIB), după ce a urcat cu 8,8 miliarde de lei doar în aprilie și cu 10 miliarde de lei în martie, în contextul impactului economic al măsurilor luate de Guvern pentru combaterea epidemiei de coronavirus. În primele patru luni ale anului trecut, deficitul bugetar s-a situat la 11,41 miliarde de lei (1,08% din PIB).

Este cert 100% că listarea la bursă a celui mai mare producător de energie din România, Hidroelectrica, controlat de statul român, nu va fi anul acesta, din cauza efectelor pandemiei de COVID-19, a declarat, pentru Profit.ro, Karoly Borbely, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica și fost secretar de stat în Ministerul Energiei, actualmente al Economiei.

Hidroelectrica a terminat anul trecut cu un profit operațional EBITDA de peste 3 miliarde lei, la o cifră de afaceri de 4,14 miliarde lei. Ca urmare a abrogării celebrei și controversatei OUG nr. 114/2018, acționarul minoritar FP și-a reevaluat în creștere participația de 20% din capitalul companiei, de la 4,144 miliarde lei în noiembrie 2019 la 4,886 miliarde lei în decembrie anul trecut. La 31 decembrie 2018, evaluarea era de 3,885 miliarde lei. La această evaluare, întreaga companie ar valora circa 24,4 miliarde lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
dividende hidroelectrica
profit hidroelectrica
investitii hidroelectrica
hidroelectrica pret energie