Deși a procesat în primele 3 luni ale anului o cantitate de produse cu 13% mai mică decât la T1 2018, Oil Terminal și-a dublat rezultatul operațional

Deși a procesat în primele 3 luni ale anului o cantitate de produse cu 13% mai mică decât la T1 2018, Oil Terminal și-a dublat rezultatul operațional
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 mai 2019

Compania care operează terminalul petrolier din Portul Constanța a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri netă de 36,56 milioane lei, peste cea bugetată. Profitul net s-a majorat, dar este doar cu puțin peste jumătate de million de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Oil Terminal (OIL) , societate controlată în proporție de 59,62% de statul român prin Ministerul Energiei, a realizat în primele 3 luni ale acestui an venituri din prestări servicii de 36,01 milioane lei, cu 7,89% mai mici decât cele de 33,50 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Este un rezultat financiar sporit, deși compania a procesat prin terminalul său o cantitate de 1,25 milioane tone de produse petroliere, cu 13,14% mai mică decât cea de 1,44 milioane tone de la T1 2018.

Oil Terminal și-a dublat rezultatul din exploatare, la 1,18 milioane lei, de la aproximativ 558.000 de lei în perioada similară a anului trecut. La nivelul rezultatului net, câștigul se cifrează la aproximativ 535.000 de lei, semnificativ mai bun decât un derizioriu profit net cu puțin peste 16.000 de lei din primele 3 luni ale anului trecut.

Pe întreg anul 2018 a obținut un profit net de aproximativ 286.000 de lei. Din acesta, aproximativ 46.000 de lei urmează să fie distribuit sub formă de dividend, însă valoarea dividendului brut cu 4 zerouri după virgulă este de natură să șicaneze investitorii de portofoliu, cei mai mulți urmând să primească în cont câțiva bani sau câțiva lei, sume mai mici decât taxa mediană de 5 lei percepută de brokeri și de depozitarul Central pentru plata centralizată a dividendelor.

Câștiguri care vin cu elicopterele. Acțiunile IAR Brașov sar pe bursă cu 15% după anunțul de dividend CITEȘTE ȘI Câștiguri care vin cu elicopterele. Acțiunile IAR Brașov sar pe bursă cu 15% după anunțul de dividend

La data de 31 martie 2019, activele totale ale Oil Terminal erau de 546,62 milioane lei, în urcare cu 0,87% față de cele de 541,90 milioane lei de la 31 decembrie 2018. În același răstimp, datoriile totale au s-au majorat cu 5,30%, la 94,80 milioane lei, de la 90,03 milioane lei.

Oil Terminal este listată la cota Bursei de Valori București, unde reacția la ultimul preț de piață de 0,1365 lei/acțiune are capitalizare de piață de 79,50 milioane lei (16,70 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
oil terminal
bvb
bursa
ministerul energiei