După reducerea de capital, FP este singurul fond închis de la BVB cu un discount mai mic de o treime față de activul net

După reducerea de capital, FP este singurul fond închis de la BVB cu un discount mai mic de o treime față de activul net
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 17 oct 2016

Micșorându-și activul net cu 4,3%, la 11,35 miliarde lei, Fondul Proprietatea a reușit să reducă discountul cu care este tranzacționat în piață la 31%. Prin contrast, SIF-urile au discount-uri de 40-55%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acum 2 ani, SIF Moldova (SIF2) și, mai recent, după ajustarea masivă a activului net, SIF Transilvania (SIF3) au ținut pasul cu Fondul Proprietatea (FP) pentru a avea în piață prețuri cu aproximativ o treime sub valoarea unitară a activului net. Acum, Fondul este singurul care mai reușește această performanță.

Dacă prețul acțiunilor FP s-a menținut în zona maximului anual de 0,8010 lei/acțiune, anularea numărului de acțiuni achiziționate în programul de răscumpărări a fost cea care a permis reducerea discount-ului. Astfel, în bilanțul la 9 luni, FP afișează un activ net de 11,35 miliarde lei, cu 4,30% mai mic decât cel de 11,86 miliarde lei raportat la finele primului semestru. Valoarea unitară a activului net (VUAN) a urcat cu 17,51%, până la nivelul de 1,1698 lei/acțiune, față de 1,1445 lei/acțiune la S1. Contrapus prețului de închidere de 0,8050 lei/acțiune al ședinței de tranzacționare de vineri, rezultă că discount-ul de piață al titlurilor FP este de 31,18%.

Care sunt șansele ca SIF-urile să își revină în următorii ani CITEȘTE ȘI Care sunt șansele ca SIF-urile să își revină în următorii ani

Este, de departe, cel mai puțin penalizat titlu din componența indicelui financiar BET-FI de la Bursa de Valori București, abia pe locul 2 venind, cu 39,75%, SIF Transilvania (SIF5). Acesta rezultă din diferența între prețul de piață, de 0,2495 lei/acțiune, și valoarea unitară a activului net, de 0,4141 lei/acțiune, corespondentă unui activ net de 904,44 milioane lei, în creștere cu 11,77% față de cel de 809 milioane lei de la 6 luni.

La începutul anului, SIF Transilvania afișa, pe fondul reducerii activului net raportat conform noii metodologii de contabilitate IFRS, un discount de aproximativ o treime. Este corecția masivă ex-dividend cea care a prăbușit prețul și, în condițiile acestea, a lărgit discount-ul.

În aceeași zonă, respectiv un discount  de 43,28%, SIF Oltenia (SIF5) are un raport între VUAN-ul de 2,6445 lei/acțiune și cotația de vineri de 1,5000 lei/acțiune. Societatea cu sediul la Craiova are un activ net de 1,53 miliarde lei, cu 6,79% mai mare decât cel de 1,43 miliarde lei de la 30 iunie.

50% discount, reperul de la SIF-uri

În rest, celelalte societăți de investiții financiare de la cota BVB sunt tranzacționate cu un discount de 50% față de activul net sau chiar pe acest reper. Cele mai adânci dintre acestea au fost de 54,76% pentru SIF Muntenia (SIF4) și de 54,13% pentru SIF Banat Crișana (SIF1), care încă poartă stigmatul achetei de acum 2 ani a fostei conduceri de la SIF Banat Crișana, acuzată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) de devalizarea celor 2 societăți.

La SIF Muntenia, activul net este de 1,11 miliarde lei, în scădere cu 1,84%, de la 1,14 miliarde lei pe 30 iunie, iar VUAN-ul este de 1,3839 lei/acțiune, față de prețul de 0,6260 lei/acțiune. În cazul SIF Banat Crișana, prețul a urcat pe fondul ofertei de răscumpărare, iar închiderea de vineri, de 0,1690 lei/acțiune, este cu doar un pas de cotare sub oferta publică de buy-back încheiată la finele lunii august. Discount-ul mare rezultă și din cea mai importantă creștere a activului net, de 14,93%, la 1,91 miliarde lei, față de 1,80 miliarde lei la S1, echivalent pentru un VUAN de 3,6973 lei/acțiune.

O majorare în ultimele 3 luni, de 5,62%, a activului net, la 1,59 miliarde lei de la 1,51 miliarde lei, a avut și SIF Moldova. Raportul dintre prețul de piață de vineri, de 0,7710 lei/acțiune, și valoarea unitară a activului net, de 1,5525 lei/acțiune, dă un discount de piață de 50,34%.

Profituri însumate cu puțin peste un miliard de lei ale societăților din indicele financiar

În condițiile unei ajustări consistente, de 20,29% a profitului net în contabilitatea Fondului Proprietatea, la 570,73 milioane lei, de la 716 milioane lei de la 8 luni, profitabilitatea în ansamblu a fondurilor închise de listate la BVB este în scădere ușoară față de cea cu o lună în urmă. Astfel, cei 6 emitenți însumează câștiguri de 1,04 miliarde lei, sub rezultatele cumulate ale exercițiilor financiare dela 8 luni, de aproximativ 1,11 miliarde lei. Dacă raportăm la profitabilitatea de 820 milioane lei de la sfârșitul primului semestru, perioada dividendelor a mărit cu 26,83% câștigurile cumulate ale societăților din structura indicelui financiar BET-FI.

Dintre SIF-uri, cel mai important câștig, de 131,41 milioane lei, îl raportează SIF Moldova, acesta fiind în creștere cu 34,04% mai mare decât cel de 98,04 milioane lei de la S1. Profituri apropiate la 9 luni, de 91,52 milioane lei și 95,89 milioane lei, au raportat SIF Banat Crișana și, respectiv, SIF Oltenia.

Cea mai bună dinamică a câștigurilor a avut-o SIF Transilvania, cu un rezultat al exercițiului de 86,04 milioane de lei, cu 271,02% mai mare decât 23,19 milioane lei la 30 iunie.

Cel mai mic profit îl raportează SIF Muntenia, de 66,59 milioane lei, în creștere cu 41,71% față de 46,99 milioane lei la 6 luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
sif banat crisana
fondul proprietatea
sif moldova
sif transilvania
bvb
sif oltenia