După votul din AGA, Comelf Bistrița va distribui un dividend cu randament de 3%

După votul din AGA, Comelf Bistrița va distribui un dividend cu randament de 3%
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 22 apr 2019

Acționarii fabricantului de utilaje Comelf aprobă distribuirea unui dividend brut de 0,0625 lei/acțiune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Comelf Bistrița (CMF) a votat la sfârșitul săptămânii trecute distrbuirea de dividende în valoare însumată de 1,40 milioane lei, reprezentând aproape jumătate din profitul net de 2,81 milioane lei obținut în 2018.

Valoarea dividendului brut propus este de 0,0625 lei/acțiune. Calculată la nivel net și raportată la ultimul preț de închidere, de 2,0200 lei/acțiune, al titlurilor Comelf, aceasta conferă un randament de 2,94%. Data plății ar urma să fie 15 iulie. În AGOA, acționarii au votat și pentru prescrierea dividendelor aferente anilor 2011-2014.

Societatea a realizat anul trecut venituri totale operaționale de 156,35 milioane lei, în declin cu 13,36% față de cele de 180,47 milioane lei din exercițiul financiar precedent. În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au redus cu 12,86%, la 152,48 milioane lei, de la 174,99 milioane lei.

Bursa românească ajunge la noi maxime ale acestui an. Pe furiș... fără străini CITEȘTE ȘI Bursa românească ajunge la noi maxime ale acestui an. Pe furiș... fără străini

La 31 decembrie 2018, activele totale ale Comelf erau de 165,14 milioane lei, cu 2,21% mai mici decât cele de 168,87 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același răstimp, datoriile totale au fost reduse cu 4,95%, la 93,16 milioane lei, de la 98,01 milioane lei.

Comelf, companie controlată în proporție de 77,59% prin Uzinsider de Constantin Savu și Emanuel Babici, este listată la Bursa de Valori București. La ultimul preț de închidere al titlurilor sale, are o capitalizare de piață de de 45,40 milioane lei (9,57 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
comelf
bvb
bursa
dividende
uzinsider