Fondul Proprietatea, nezdruncinat de Brexit: Susține în continuare listarea secundară la Londra a OMV Petrom și Hidroelectrica

Fondul Proprietatea, nezdruncinat de Brexit: Susține în continuare listarea secundară la Londra a OMV Petrom și Hidroelectrica
scris 4 iul 2016

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, spune că, în continuare, prezența pe Bursa de la Londra a emitenților din portofoliul FP este favorabilă acționarilor.

Fondul Proprietatea (FP) nu vede un impediment în votul dat de britanici pentru ieșirea țării din Uniunea Europeană pentru promovarea pe mai departe a listărilor duale pe bursa londoneză. “Susținem în continuare cu fermitate listările pe Bursa de Valori de la Londra, inclusiv viitoarele listări secundare ale Hidrolectrica și OMV Petrom”, spune Greg Konieczny, manager de portofoliu al FP, într-un comunicat al Fondului Remis astăzi redacției.

„Suntem încrezători că Londra își va menține pe termen lung poziția de piață internațională majoră pentru emitenți și investitori și există motive solide pentru a considera că Bursa de Valori de la Londra va rămâne un centru important la nivel global, indiferent de termenii finali ai acordului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europenană”, se mai spune în documentul citat.

Precizarea vine la exact o săptămână după ce directorul general al Bursei de Valori București, polonezul Ludwik Sobolewski, delara într-o conferință la Bucureștia că, după votul pentru Brexit listările secundare ale emitenților din România a devenit „un pur non-sens”. El spunea că în cazul unor privatizări precum cele ale Romgaz Mediaș (SNG) și Electrica (EL) aceasta avea întrucâtva sens pentru a lărgirea bazinului de investitori instituționali nerezidenți, însă în cazul unor emitenți deja listați precum OMV Petrom (SNP), un astfel de demers nu are sens. „Pentru Fondul Proprietatea nu am văzut niciun motiv să facă asta”, a mai spus atunci Sobolewski.

Ludwik Sobolewki, BVB: Listările secundare la Londra ale companiilor deja cotate la București sunt un pur non-sens CITEȘTE ȘI Ludwik Sobolewki, BVB: Listările secundare la Londra ale companiilor deja cotate la București sunt un pur non-sens

Viziunea la Fondul Proprietatea este diferită. Au argumentele lor. Pe Bursa de la Londra sunt listate peste 500 de companii internaționale, cu o capitalizare de piață cumulată de 3,5 trilioane dolari, și oferă segmente de piață multiple care pot acomoda companii indiferent de dimensiune, sector de activitate sau stadiu de dezvoltare.

În plus, Londra oferă acces la un mix unic de investitori internaționali (53% din Marea Britanie, 29% din Statele Unite și 15% din Europa) și a fost principala piață pentru oferte publice primare în 2015, cu 93 de astfel de operațiuni de piață, având o valoare cumulată de 13,4 miliarde lire sterline. De asemenea, 2016 este un an aglomerat din acest punct de vedere, cu 36 de IPO-uri în valoare totală de 2,6 miliarde lire sterline de la începutul anului până în prezent. Performanța medie de la data IPO-ului până în prezent este de 11%, iar peste o treime din emitenți se tranzacționează la un preț peste nivelul inițial.

Fonduri de investiții globale cu active sub administrare de peste 2 trilioane de dolari au sediul la Londra, peste nivelul consemnat de orice alt oraș din lume. „Performanțele obținute de Fondul Proprietatea ca urmare a listării secundare din Aprilie 2015 vorbesc de la sine despre beneficiile listării unei companii locale pe Bursa de la Londra”, spune documentul semnat de Konieczny, care este și vicepreședinte executiv al Franklin Templeton Emerging Markets Group. „La un an de la listarea pe Bursa de la Londra, baza de investitori instituționali internaționali a Fondului s-a extins, există o acoperire mai largă în rapoartele de analiză ale companiilor internaționale de brokeraj, iar Fondul Proprietatea și România au devenit mai vizibile pentru investitorii internaționali.”

Un argument suplimentar este că certificatele de depozit (GDR) având activ suport acțiuni Fondul Proprietatea se tranzacționează în acest moment pe piața din Londra, cu o primă de 2,5% peste prețul acțiunilor de la București.

Sobolewski folosise momentul Brexit pentru a arăta că nu totdeauna prezența pe piața londoneză reprezintă u avantaj din punctul de vedere al tranzacționării. Astfel, în sesiunea din ziua imediat următoare votului pentru Brexit lichiditatea pentru titlurile listate acolo – Romgaz, Electrica, Fondul Proprietatea – a fost mai mică decât la București, ceea este normal, însă volatilitatea a fost mai ridicată. „Companiile au pierdut mai multă valoare la Londra decât București”, afirmase Sobolewski.
 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
fondul proprietatea
londra
greg konieczny
ludwik sobolewski
brexit
bvb
bursa
omv petrom