GRAFIC Acțiunile bancare acaparează lichiditatea de la BVB

Indicele celor mai lichide acțiuni românești a pierdut 2 treimi de procent.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
GRAFIC Acțiunile bancare acaparează lichiditatea de la BVB

Sursa foto: Denys Kuvaiev | Dreamstime.com

Sesiunea de la jumătatea săptămânii a fost una a mișcărilor neconcludente, tendințele investitorilor de a tranzacționa în sensul trendului prevalent ascedent, fiind amendate de pusee de marcări de profituri.

Este contextul în care și la BVB jucătorii au luat pedala de pe cumpărările agresive. Rezultatul este o ședință în care indicele reprezentativ BET s-a corectat cu 0,66%, până la nivelul de 30.499,50 de puncte, mișcare care, însă, nu are conotații tehnice și nu amenință secvența trendului de creștere, conform teoriei lui Dow, cu maxime și minime din ce înce  mai ridicate.

GRAFIC Acțiunile bancare acaparează lichiditatea de la BVB

Lichiditatea a fost din nou bună, cu un rulaj de 111,37 milioane lei (21,25 milioane euro) al pieței de acțiuni. Nu mai puțin de 58,35%v din această activitate a fost acaparată de acțiunile bancare lichide, care ambele au avut închideri negative, chiar dacă amplitudinea impulsului a fost diferită: -0,88%, până la prețul de 38,30 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au adunat transferuri de 48,40 milioane lei, și -2,75%, până la prețul de 31,80 lei/acțiune, pentru titlurile BRD – Groupe Societe Generale (BRD), ce au îsnumat schimburi de 16,59 milioane lei.

Profitul net al Arctic Stream a urcat la 1,55 milioane de lei în primul trimestru CITEȘTE ȘI Profitul net al Arctic Stream a urcat la 1,55 milioane de lei în primul trimestru

Acestea au fost urmate de un pluton de 3 acțiuni de pe sectorul energetic – al cărui indice BET-NG a pierdut 0,69% – și care toate au avut închdieri „pe roșu”, după cum urmează: -0,10%, până la prețul de 1,0490 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), pe care s-au realizat volume de 9,49 milioane lei, -1,71%, până la prețul de 13,76 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG), ce au întrunit un rulaj de 6,24 milioane lei, și  -0,22%, până la prețul de 180,00 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat tranzacții de 5,60 milioane lei.

Profitul Romgaz a crescut ușor, în pofida scăderii producției și vânzărilor CITEȘTE ȘI Profitul Romgaz a crescut ușor, în pofida scăderii producției și vânzărilor

Pe o activitate de 4,12 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI), care au crescut cu 1,77%, până la prețul de 48,85 lei/acțiune, într-o zi în care compania a anunțat majorarea tarifelor pentru clienții din România și în conferința cu investitorii conducerea a admis că a aruncat prosopul pentru fereastra de oportunitate pentru listarea secundară a operațiunilor din Spania.

De pe sectorul energetic, 2 acțiuni au avut, fiecare, transferuri apropiate de 2,75 milioane lei, acestea având evoluții divergente: -2,25%, până la prețul de 87,00 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN) și +0,43%, până la prețul de 35,15 lei/acțiune, pentru titlurile Electrica (EL).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2337 -0.0026-0.05 %
1 USD4.5791 -0.0033-0.07 %
1 GBP6.1421 -0.0027-0.04 %
1 CHF5.6768 +0.0006+0.01 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite