GRAFIC Indicele BET se întoarce sub nivelul de 12.000 de puncte, un minim al ultimelor 2 luni

GRAFIC Indicele BET se întoarce sub nivelul de 12.000 de puncte, un minim al ultimelor 2 luni

Sursa foto: Marcus Millo | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 19 mai 2022

Bursa românească pierde 1 procent pe o lichiditate foarte slabă, compensată parțial de activitatea sporită din piața certificatelor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Contractele futures pentru indicele Dow Jones Average Industrial de la New York Stock Exchange au coborât încă din sesiunea europeană sub nivelul de 31.000 de puncte pentru ultimele 15 luni, contextul fiind dominat de stres, în condițiile în care scumpirile pun presiune pe apetitul la cumpărare al consumatorului american.

Acesta este contextul în care și la Bursa de Valori București am consemnat o ședință negativă, atât prin prisma dinamicii cotațiilor, cât mai ales din punctulo de vedere al lichidității. Copiind un comportament al altor etape de vânzare pe bursele dezvoltate, investitorii din piața locală au ales să nu tranzacționeze. Astfel, rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 22,60 milioane lei (5,56 milioane euro).

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Aceste creșteri pozitive vor avea un impact direct în dobânda de referință. Care este unul dintre coșmarurile băncilor centrale CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Aceste creșteri pozitive vor avea un impact direct în dobânda de referință. Care este unul dintre coșmarurile băncilor centrale

Cel mai mare interes a fost pentru acțiunile cu profil financiar, cu deprecieri pe linie: -1,29%, până la prețul de 2,2950 lei/acțiune, pentru titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au adunat tranzacții de 4,57 milioane lei, -1,75%, până la prețul de 13,48 lei/acțiune, pentru titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), ce au însumat schimburi de 2,92 milioane lei și -1,46%, până la prețul de 2,0200 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au cumulat transferuri de 2,86 milioane lei.

Sunt mișcări ce au tras în jos întreaga piață, așa cum o arată tabloul indicilor: -0,99% pentru indicele compozit BET-XT, -0,86% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 49.222,74 puncte, -0,71% pentru indicele energetic BET-NG și -0,94% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 11.979,42 puncte este pe minime ale ultimelor 2 luni.

GRAFIC Indicele BET se întoarce sub nivelul de 12.000 de puncte, un minim al ultimelor 2 luni

Impuls negativ au avut și acțiunile producătorilor de gaze naturale, potențiali beneficiari ai legii off-shore, adoptată de Parlament. Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au corectat cu 1,11%, până la prețul de 44,50 lei/acțiune, pe o activitate de 2,81 milioane lei, și titlurile OMV Petrom (SNP) s-au retras cu 0,23%, până la prețul de 0,4390 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,16 milioane lei.

La o zi după ce a notificat piața că inițiază o investiție în valoare de 11,2 milioane euro pentru care are acces la o schemă de ajutor de stat, compania TeraPlast Bistrița (TRP) a câștigat 0,30% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 0,6640 lei/acțiune o sesiune în care a avut un rulaj de 1,72 milioane lei.

EXCLUSIV DOCUMENT - ASF insistă la autorități pentru listarea Hidroelectrica doar la București CITEȘTE ȘI EXCLUSIV DOCUMENT - ASF insistă la autorități pentru listarea Hidroelectrica doar la București

Relativa ezitare a investitorilor de a lua poziții decisive pe acțiunile românești a compensată de tranzacțiile sporite, în echivalent 15,22 milioane lei (3,07 milioane euro), pe piața certificatelor unde jucătorii au reacționat la volatilitatea riidcată din piețele financiare internaționale.

Din cele 12 instrumente financiare care au depășit reperul unor schimburi de 1 milion de lei, 6 au fost produse structurate. Este vorba despre certificate emise de BRK Financial Group pentru indicele american Dow Jones Average Industrial și de titluri având activ suport aurul și indicele german DAX promovate de grupul Erste. Cele mai mari transferuri, de 4,31 milioane lei, le-am consemnat pe titluri de tip turbo long ale BRK pentru indicele reprezentativ al Bursei de la New York.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
teraplast