Susținută de aprecierile acțiunilor Băncii Transilvania și OMV Petrom, bursa românească a avut o sesiune pozitivă la debut de săptămână.
Un anunț privind achiziția Silicon Valley Bank, instituția de credit a cărei impas a adus o undă de șoc pe bursele lumii, a fost de natură să determine reintrări de capital pe piețele de acțiuni. Aprecierile au fost mai mici de 1% pentru indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt, dar climatul s-a ameliorat și volatilitatea a fost atenuată.
Acesta este contextul în care și la BVB am consemnat o sesiune „verde”: +0,76% pentru indicele compozit BET-XT, +0,05% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 49.805,41 punccte, +0,99% pentru indicele energetic BET-NG și +0,88% pentru indicele reprezentativ BET, care, la nivelul de 12.095,63 de puncte este într-o zonă de oscilații neconcludente în apropierea mediei mobile exponențiale de 200 e zile (EMA200), cea care definește trendul.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Piața a pierdut, însă, la nivelul lichidității. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 25,29 milioane lei (5,12 milioane euro), cu cea mai tranzacționată acțiune, cea a Fondului Proprietatea (FP), adunând schimburi de 4,97 milioane lei într-o ședință în care cotația a staționat la nivelul de 2,1200 lei/acțiune.

Avansul pieței a fost susținutm, în principal, de titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au urcat cu 1,55%, până la prețul de 19,64 lei/acțiune, pe transferuri de 3,37 milioane lei, și de cele ale OMV Petrom (SNP), care au crescut cu 1,74%, până la prețul de 0,4680 lei/acțiunem, pe volume echivalente cu 1,73 milioane lei.
Celălalt producător de gaze naturale, Romgaz Mediaș (SNG), a câștigat 0,79% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 38,30 lei/acțiune o sesiune în care au întrunit o activitate de 2,40 milioane lei.
În zona bancară, titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS) au avut o revenire de 0,71%, pe trantzacții de 1,93 milioane lei, și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au apreciat cu 0,33%, până la prețul de 12,04 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,16 milioane lei.