La ce se gândesc investitorii când spun investiție: profit, risc și bani. Nu pierdeți din vedere timpul!, spune un manager de fond

La ce se gândesc investitorii când spun investiție: profit, risc și bani. Nu pierdeți din vedere timpul!, spune un manager de fond
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 20 iun 2018

Într-un sondaj realizat de pe o aplicație a BVB în rândul a peste 100 de investitori, cele mai multe răspunsuri au legat investițiile de profit, risc și bani. Profesioniști din industria administrării activelor financiare atrag atenția asupra funcției exponențiale și subliniază importanța investirii din timp și a reinvestirii câștigurilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cu cât te apuci mai repede să strângi bani, cu atât mai repede vei deveni bogat. Factorul timp în contextul unor randamente constante este chiar mai important decât alte aspecte la care se gândesc investitorii individuali atunci când vin către bursă.

Bani și profit. Este motivația principală care îi aduce pe oameni pe piața de capital. Este o realitate surprinsă și la Forumul Investitorilor Individuali organizat recent de Bursa de Valori București. Pe o aplicație interactivă, organizatorii au solicitat participanților, în proporție covârșitoare investitori individuali și potențiali investitori, să insereze cu ajutorul telefonului mobil un cuvânt la care se gândesc în corelație cu ideea de investiție. Au fost primite 108 răspunsuri, iar „norul” de cuvinte generat arată preocupările celor care au făcut sau vor să facă pasul către bursă.

Veste încă și mai proastă pentru bursă decât reducerea schemei fondurilor de pensii. Cotațiile de pe piața titlurilor de stat implică o reașezare a prețurilor acțiunilor CITEȘTE ȘI Veste încă și mai proastă pentru bursă decât reducerea schemei fondurilor de pensii. Cotațiile de pe piața titlurilor de stat implică o reașezare a prețurilor acțiunilor

„Bani” și „profit” sunt cuvintele care au revenit cel mai des, însă și cuvântul „risc”, semn că întotdeauna investitorii au în vedere și importanța păstrării capitalului. De fapt, gândul la a face bani revine și poate fi asociat mai multor cuvinte inserate în aplicație: „câștig”, „randament”, „venituri”, „capitalism”, „prosperitate”.

În balanță, avem și conștientizarea faptului că se pot materializa scenarii adverse. Alături de „risc”, investitorii s-au mai gândit la „pierdere”, „volatilitate” și „marjă de siguranță”.

ULTIMA ORĂ DOCUMENT Parlamentul a adoptat înființarea Fondului Suveran, cu 33 companii de stat. Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare. Noua LISTĂ de companii CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ DOCUMENT Parlamentul a adoptat înființarea Fondului Suveran, cu 33 companii de stat. Fondul nu va avea garanții guvernamentale și va putea vinde pachete majoritare. Noua LISTĂ de companii

Foarte mulți sunt cei care au în vedere construirea unui mod de viață care să îi facă mai puțin dependenți de un loc de muncă sau cu bugete mai robuste pentru a nu avea grija zilei de mâine. Investitorii au inserat, astfel, cuvinte precum „libertate”, „independență”, „viitor”, „stabilitate”, securitate”, „dorință”, „familie”.

Finalmente, o altă categorie de aspecte la care s-au gândit investitorii sunt cele legate de cauzele instrumentale („cunoaștere”, „analiză”, educație”, „informare”, „monitorizare”, „networking”, „diversificare”) sau chiar de abordări motivaționale („ambiție”, „responsabilitate”, „implicare”, „curaj”).

Căderea de la BVB din ultima parte a primăverii s-a răsfrânt în portofoliile fondurilor închise de investiții. Recul agregat de peste 1 miliard de lei al activelor nete în numai 2 luni CITEȘTE ȘI Căderea de la BVB din ultima parte a primăverii s-a răsfrânt în portofoliile fondurilor închise de investiții. Recul agregat de peste 1 miliard de lei al activelor nete în numai 2 luni

Investiția înseamnă, în primul rând, timp, a avertizat auditoriul Mihai Purcărea, CEO la BRD Asset Management. Un număr de 5 ani cu investiții purtând un randament de 10% te poate face să economisești echivalentul a 73 de zile de muncă, iar 10 ani în care capitalul lucrează pentru tine cu un randament similar își face cadou 354 de zile în care să nu ai nevoie să muncești.

„Dacă nu găsiți o modalitate să câștigați bani în timp ce dormiți, veți munci până veți muri”, este butada miliardarului Warren Buffett adusă în discuție de Purcărea pentru a sublinia importanța investiției la bursă.

Cu cât începi să economisești și să investești mai devreme, cu atât mai mulți bani vei acumula pe termen lung, spune Mihnea Bărbulescu, director de vânzări la Erste Asset Management. Cineva care se apucă să strângă bani și să investească de la 25 de ani va avea în pragul pensionării o sumă dublă față de cel care începe să pună ban pe ban cu 10 ani mai târziu.

De asemenea, o altă diferență importantă este dată de reinvestirea câștigurilor. Astfel, pentru cine își cheltuie câștigurile bursiere sau banii de dividende, rata de acumulare este netă inferioară față de cel care plasează pe mai departe respectivele resurse pe bursă. Spre exemplu, aceeași sumă echivalentă cu 5.000 de euro investită în anul 1986 pe acțiuni europene s-ar fi transformat în aproape 28.000 de euro fără reinvestirea dividendelor, în timp ce cu dividendele reinvestite suma urcă la peste 72.000 de euro, așa cum se vede pe planșa atașată.

La ce se gândesc investitorii când spun investiție: profit, risc și bani. Nu pierdeți din vedere timpul!, spune un manager de fond

viewscnt
Afla mai multe despre
erste am
bvb
bursa
mihai purcarea
brd am
randamente
dividende