După ce indicele BET al Bursei de Valori București a atins noi valori record post-criză în sesiunea de luni, ziua care a urmat a fost de corecții, într-un comportament al pieței care s-a repetat deja de peste 20 de ori.
Săptămâna a debutat cu o sesiune „verde” la BVB, însă investitorii trădează din nou puțină încredere. Ordinele de cumpărare au lipsit pentru susținerea accelerării impulsului de creștere. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 18,48 milioane lei (3,88 milioane euro), de peste 2 ori și jumătate mai mic decât cel cel care a condus la promovarea bursei locale la statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell.
Consecință – cotații în derivă și o nouă ședință de retragere. Încă de la sfârșitul primăverii acest „pattern”, în care un nou maxim este amendat imediat de o corecție sau o secvență corectivă este reluat și astăzi. Indicele compozit BET Plus a pierdut 0,28%, iar indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,29%, până la nivelul de 9.692,81 de puncte. Sub aspect tehnc, trendul robust, iar un grafic ce acoperă evoluția din ultimii 2 ani și jumătate surprinde panta abruptă a mișcării ascendente.
Sesiune de azi nu a fost nici pe departe atât de negativă pe cât o arată indicii. Astfel, titlurile cele mai tranzacționate, cu schimburi însumând 7,72 milioane lei, cele ale Băncii Transilvania (TLV), au avut o apreciere de 0,62%, până la prețul de 2,4450 lei/acțiune.
Climatul de la BVB este influențat favorabil și de piețele financiare internaționale, unde atingerea unor noi maime istorice la acest început de noiembrie a indicilor bursieri americani s-a răsfrânt favorabil asupra unor categorii mai largi de active de risc. Și în Europa, tabloul a fost pozitiv: +0,42% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,50% pentru indicele FTSE de la Londra, +0,44% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,65% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,46% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,29% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +1,05% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,10% pentru indicele PX de la Praga.
La București, o altă acțiune sensibilă la mișcările piețelor externe, cea a Fondului Proprietatea (FP), a suferit o corecție de 1,26%, până la prețul de 1,1750 lei pe unitate, trăgând în jos indicele financiar BET-FI care a subperformat pieței, cu un declin de 0,58%, până la nivelul de 42.784,82 de puncte.
Prin contrast, indicele energetic BET-NG a avut un recul de 0,24%, doar puțin sub media pieței. Cel mai lichid titlu, cel dn structura sa, cel al Romgaz Mediaș (SNG), a consemnat o retragere de 0,27%, până la prețul de 37,30 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al pieței, de 2,42 milioane lei, într-un răstimp în care a fost anunțat falmentul unuia dintre clienții săi indirecți, RADET.
La același capitol, titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au depreciat cu 1,86%, până la prețul de 13,74 lei/acțiune, pe transferuri de 1,76 milioane lei. După închiderea pieței, emitentul a anunțat convocarea Adunărilor Generale ale Acționarilor pentru data de 19 decembrie. În cadrul AGOA, pe ordinea de zi, la solicitarea Fondului Proprietatea, în calitate de acțonar minoritar, figurează propunerea pentru distribuirea de dividende suplimentare în echivalent 512,57 milioane lei. Calculat la nivel net și raportat la prețul înnchiderii de astăzi, randamentul dividendului brut de 1,7000 lei/acțiune propus cu dată a plății 31 ianuarie, este de 11,75%.