Reveniri puternice pe bursele lumii, dar și la BVB. Piețele realizează că, în criza coronavirus, problema este chiar cura prescrisă. „Riscul e să rupi economia”, spune un investitor

Reveniri puternice pe bursele lumii, dar și la BVB. Piețele realizează că, în criza coronavirus, problema este chiar cura prescrisă. „Riscul e să rupi economia”, spune un investitor
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 mar 2020

În contextul în care Donald Trump a declarat că ia în considerare o revenire asupra măsurilor de restricție și a deciziilor de închidere a unor zone din economie, bursele au avut un raliu furibund. Îngrijorarea există și la București ca măsurile să nu ducă la o implozie a economiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După o prăbușire de o treime a cotațiilor, la Bursa de Valori București am consemnat astăzi o revenire robustă, condusă în principal de acțiunile Fondul Proprietatea (FP) care au avut un salt de 15,53%, până la prețul de 1,1900 lei/acțiune, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 15,18 milioane lei.

Este un ricoșeu puternic ce vine în contextul unei zile cu reveniri generalizate pe bursele lumii, după ce președintele SUA Donald Trump a declarat că ia în calcul revenirea asupra unora dintre deciziile de restricționare a circulației și a închiderii temporare a unor business-uri care riscă să afecteze mult prea tare economia. La BVB, ziua a fost de un „verde aprins”, în top 25 tranzacționare un singur titlu având o închidere sub nivelul de referință al sesiunii precedente.

OMV Petrom estimează un profit în scădere cu 21% la un preț al barilului dublu față de cel actual! Orice ieftinire cu 1 dolar a țițeiului va avea un impact negativ de 20 de milioane de euro CITEȘTE ȘI OMV Petrom estimează un profit în scădere cu 21% la un preț al barilului dublu față de cel actual! Orice ieftinire cu 1 dolar a țițeiului va avea un impact negativ de 20 de milioane de euro

Fluctuațiile sunt puternice și reflectă atât necunoscutele despre evoluția viitoare a datelor fundamentale, cât și emoțiile încorporate în piață de la declanșarea crizei coronavirus. „Eu nu mai urmăresc prețurile de pe bursă”, a declarat pentru Profit.ro Sever Lupu, investitor cu experiență foarte mare pe piața de capital românească și cu portofoliu relevant la BVB. „Pentru mine prețurile de pe bursă sunt irelevante. E un moment de panică. Nu mai vorbim de un fenomen rațional.”

Investit la maxim, fără cash pe margine, investitorul are așteptări pe care reacția de azi din piețele internaționale arată că ar exista și la nivel internațional. „Pentru mine luminița de la capătul tunelului nu e legată nici de măsuri de stimulare, nici de nimic, ci doar de intensificarea vocilor care să pună la îndoială modul de răspuns la pandemie pentru că din punctul meu de vedere este greșit.”

Bursa americană, la valori extreme, cum nu s-au văzut din anul 1929 care a anunțat Marea Criză interbelică CITEȘTE ȘI Bursa americană, la valori extreme, cum nu s-au văzut din anul 1929 care a anunțat Marea Criză interbelică

Indicele Dow Jones Average Industrial are un salt de peste 8%, după declarațiile lui Trump care merg în sensul unei reluări a activității normale în economie, iar reacția este, de asemenea, favorabilă în Europa, pe linie cu închideri pozitive, în multe cazuri reveniri chiar explozive: +9,24% pentru indicele Euro Stoxx 50, +9,05% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +8,39% pentru indicele CAC40 de la Paris, +10,98% pentru indicele DAX30 din Germania, +3,24% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +5,72% pentru indicele BUX de la Budapesta și +7,65% pentru indicele PX de la Praga.

La BVB, indicele compozit BET Plus a câștigat 6,19%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 6,15%, până la nivelul de 7.472,17 puncte. Sub aspect tehnic, sesiunea de astăzi nu are conotații aparte, singura interpretare fiind aceea a unui ricoșeu tehnic dintr-un suport testat la cumpăna anilor 2018-2019 și unde piața a găsit un minim după promovarea ordonanței cu prevederi-șoc pentru mediul corporativ.

Reveniri puternice pe bursele lumii, dar și la BVB. Piețele realizează că, în criza coronavirus, problema este chiar cura prescrisă. „Riscul e să rupi economia”, spune un investitor

Atenție! Nu înseamnă că impulsul de scădere s-a încheiat. Volumele mai mici pentru sesiunea de revenire, respectiv un rulaj de 41,84 milioane lei (8,64 milioane euro) al pieței de acțiuni, sunt ca la carte pentru un trend descendent în care activitatea de tranzacționare este intensificată pe impulsul principal, dar tind să se reducă în ședințele care sunt parte în parcursul corectiv.

Parte în mișcarea de revenire sunt acțiunile bancare. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 5,84%, până la prețul de 1,7040 lei/acțiune, pe transferuri de 11,40 milioane lei, iar cele ale BRD Groupe Société Générale (BRD) au avut un ricoșeu de 4,49%, până la prețul de 11,18 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 3,00 milioane lei.

EXCLUSIV Fie scăderea cât de rea, tot deschisă-i bursa mea. BVB se angajează că tranzacțiile nu vor fi oprite, indiferent de mărimea șocului de volatilitate adus de criza coronavirus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fie scăderea cât de rea, tot deschisă-i bursa mea. BVB se angajează că tranzacțiile nu vor fi oprite, indiferent de mărimea șocului de volatilitate adus de criza coronavirus

Lupu, acum investitor de portofoliu independent, dar cu experiență relevantă de management de top la o multinațională, este prudent față de evoluțiile bursiere și este contrariat că la nivelurile de conducere ale României și în peisajul public tendința este pentru o o politică în care factorii de decizie „îmbulzesc toate resursele" pentru stăvilirea epidemiei, neglijând însă impactul economic.

Precouparea principală este aceea de a salva oameni, însă, este foarte probabil că indiferent de ce se va face, oricum vor fi multe decese, dar se adaugă un risc adițional. „Riscul este nu că șubrezim economia, ci că o implodăm”, a avertizat acesta.

Experiența sa de manager de risc îi spune că nu este o abordare corectă și oferă parabola unui avion în care toți pasagerii sunt mutați în spate și cade aeronava. „Planurile astea, mie îmi este clar, nu am nicio urmă de îndoială, au fost făcute doar de personal medical, care a urmărit un singur obiectiv”, respectiv cel de pe domeniul lor de expertiză, acela de a salva cât mai mulți oameni, spune Lupu. Factorii de decizie în stat, ar fi trebuit, însă, să îl coreleze cu alte studii de impact și planul final să fi fost și unul care ține de economie. Statul nu a luat în serios lucrurile și riscăm să ajungem la butada că „operația a reușit, dar pacientul a murit”.

Oil Terminal repetă povestea de anul trecut. Oferă un dividend care abia acoperă comisionul pentru încasare CITEȘTE ȘI Oil Terminal repetă povestea de anul trecut. Oferă un dividend care abia acoperă comisionul pentru încasare

Segmentul de energie, după ce a supraperfomat zilele trecute, a avut un avans de numai 3,30%, dat de indicele sectorial BET-NG, într-un context în care revenirea pe activele de risc s-a văzut mai puțin pe prețul petrolului, cotația țițeiului de tip Brent depășind doar intraday reperul de 28,00 dolari/baril. Titlurile celei mai importante companii petroliere românești, OMV Petrom (SNP), au avut o revenire de 3,44%, până la prețul de 0,2855 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,18 milioane lei, iar titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 2,71%, până la prețul de 26,50 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,67 milioane lei.

Piața nu poate reveni, dacă nu anticipează o reluare a activităților economice, iar aceasta nu se poate întâmpla cu oamenii stand acasă. “Toate resursele sunt canalizate”, spune Lupu care cu experiența sa de manager de risc vede inducerea de noi elemente de fragilitate chiar și la nivel medical, cu afectarea bolnavilor care au nevoie de dializă, operații pe creier sau tratamente pentru cancer. „Și în plan umanitar ar există riscul să faci mai mult rău decât bine”, mai spune investitorul care vorbește despre crearea unui „crater” din care agenții economici să nu mai poată ieși. Companiile vor lua oricum pierderea, dar prelungirea crizei riscă să îi împiedice să rămână funcționali.

El este conștient că într-o criză de o asemenea gravitate trebuie ca măsurile să aibă în vedere o flexibilitate și împărțirea greutății la nivelul societății, dar măsurile de răspuns au la bază reacții emoționale. Este și rezultatul unui "sistem politic bolnav până la os" în care nu există un contract de încredere între conducători și cetățeni, astfel încât cineva să explice și anumite decizii care pot ignora teama în rândul populației de a nu contracta boala.

Un avertisment în același sens a fost lansat de publicația Politico, preluat de G4Media ce afirmă că blocajul generat de coronavirus nu poate dura prea mult deoarece, în caz contrar, consecințele căderii economice ar putea fi chiar mai letale decât boala.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
sever lupu