Ropharma Brașov – declin la aproape toate capitolele din bilanț

Ropharma Brașov – declin la aproape toate capitolele din bilanț
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 18 mai 2021

Deși a performat în anul pandemiei majorându-și profitul net cu o treime, Ropharma are un început mai greu în 2021.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ropharma Brașov (RPH) a realizat în primul trimestru venituri totale din exploatare de 111,46 milioane lei, cu 14,91% mai mici decât cele de 131,00 milioane lei din perioada similară a anului trecut. Cheltuielile totale din exploatare au fost, într-o dinamică apropiată, -15,09%, la 108,94 milioane lei, de la 128,30 milioane lei.

Astfel, rezultatul din exploatare s-a diminuat cu 6,66%, la 2,52 milioane lei, de la 2,70 milioane lei. În contextul unei majorări cu 59,18% a pierderii financiare la 1,40 milioane lei, de la aproximativ 832.000 de lei, rezultatul net a coborât cu 25,16%, la 1,16 milioane lei, de la 1,55 milioane lei la T1 2020.

CITEȘTE ȘI Turbomecanica trece pe pierdere la T1

Activele totale ale companiei erau la data de 31 martie de 406,41 milioane lei, în scădere cu 5,60% față de cele de 430,52 milioane lei la sfârșitul trecut. În același răstimp, datoriile totale au fost reduse cu 9,89%, la 230,34 milioane lei, de la 255,62 milioane lei. Cea mai mare parte a acestora, respectiv 120,44 milioane lei sunt reprezentate de datoriile comerciale către furnizori.

Omul de afaceri Mihai Miron deține indirect 31,70% din acțiunile Ropharma, prin Rimia Investments (14,07%) și ADD Pharmaceuticals (17,62%). Un alt acționar este firma Arrow Pharmaceuticals, înregistrată în SUA, care controlează 31,19% din acțiuni. Compania farmaceutică care operează al 4-lea lanț de farmacii din România este listată la cota Bursei de Valori București, iar la ultimul preț, de 0,2360 lei/acțiune al titlurilor cu simbolul RPH, capitalizarea de piață a societății este de 120,66 milioane lei (24,49 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
ropharma
bvb
bursa