Volumele de la BVB sunt la cota de avarie. Cea mai tranzacționată acțiune adună transferuri de numai 3 milioane lei

Volumele de la BVB sunt la cota de avarie. Cea mai tranzacționată acțiune adună transferuri de numai 3 milioane lei

Foto dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 aug 2022

După impulsul descendent din ultimele 4 sesiuni, ultima ședință de pe bursa românească a fost marcată de ezitare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pe bursele dezvoltate, investitorii au revenit la cumpărare și au împins cotațiile mai sus. Indicele Dow Jones Average Industrial de la New York Stock Exchange a trecut din nou de nivelul de 33.000 de puncte.

La Bursa de Valori București, investitorii au avut o reacție în sensul unui comportament cimentat în ultimele triemstre, acela de a nu se replia imediat. Ședința din piața locală a fost caracterizată de nehotărâre, ceea ce s-a văzut atât la nivellul lichdiității, cu un rulaj de numai 15,84 milioane lei (3,25 milioane euro) a pieței de acțiuni, dar și în oscilațiile modeste ale indicilor față de nivelurile de referință.

ASF va obliga administratorii și depozitarii de pensii private să raporteze săptămânal despre active și rezultatul tranzacțiilor CITEȘTE ȘI ASF va obliga administratorii și depozitarii de pensii private să raporteze săptămânal despre active și rezultatul tranzacțiilor

Astfel, dacă indicele compozit BET-XT a pierdut 0,13%, ceilalți indici pricnipali au avut fluctuații încă și mai mici: -0,04%, pentru indicele finanicar BET-FI care a închis la nivelul de 51.200,55 puncte, -0,05% pentru indicele energetic BET-NG și -0,08% pentru indicele reprezentativ BET care a fost la nivelul de 12.297,24 puncte de un impuls descendent care a pus 5 ședințe „roșii” consecutive.

Volumele de la BVB sunt la cota de avarie. Cea mai tranzacționată acțiune adună transferuri de numai 3 milioane lei

Activitatea a fost într-atat de slabă încât schimburile de 3,14 milioane lei realizate pe titlurile Fondul Proprietatea (FP) au fost suficiente pentru a aduce pe primul loc în calsamentul tranzacțiilor acest simbol care a câștigat 1,44%, până la prețul de 1.9680 lei/acțiune.

În oglindă, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au suferit un recul de 1,47%, până la prețul de 20,10 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,17 milioane lei. Tot pe segmentul bancar, titlurile grupului austriac Erste (EBS) au avansat cu 0,48%, pe fondul transferuri de 1,57 milioane lei.

Impact Developer & Contractor închide o tranzacție-fulger. Compania a vândut o treime din acțiunile țintite în operațiunea de majorare a capitalului social CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor închide o tranzacție-fulger. Compania a vândut o treime din acțiunile țintite în operațiunea de majorare a capitalului social

Pe a 2-a activitate a zilei, de 2,08 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) au urcat cu 0,32%, până la prețul de 0,4760 lei/acțiune. La același capitol energetic, titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au corectat cu 0,64%, până la prețul de 46,65 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,54 milioane lei.

Reperul unui rulaj de 1 milion de lei a mai fost depășit, pe segmentul obligațiunilor, de titlurile de stat cu scadența în decembrie 2023 (R2312A).

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
omv petrom
fondul proprietatea
nuclearelectrica
erste