Plasamente slabe în oferta de titluri de stat pentru populație înaintea mini-vacanței de Ziua Națională

Plasamente slabe în oferta de titluri de stat pentru populație înaintea mini-vacanței de Ziua Națională

Sursa foto: Vasakna | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 dec 2023

Tendința de participare mai redusă în programul Fidelis din ediția de toamnă este confirmată de un debut slab la vânzările Ministerului Finanțelor și pentru emisiunile din decembrie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În sistemul Bursei de Valori București s-au strâns, în primele 3 zile ofertei de titluri de stat dematerializate destinate populației, cu puțin peste 1.400 de ordine, valoarea agregată a subscrierilor pentru cele 5 emisiuni fiind de numai 25,86 milioane euro, o participarea mai degrabă slabă, în linia ediției precedente, de toamnă, când investitorii au plasat aproximativ 13.300 de ordine cu o valoare de 299,34 milioane euro.

Piața este atât de nehotărâtă încât nu se poate că există un lait-motiv către o scadență sau pe o monedă. Obligațiunile guvernamentale denominate în lei, cu maturitate în 2026 și având dobândă anuală de 7,25% (R2612A) au cumulat ordine de cumpărare în valoare de 25,10 milioane lei (5,07 milioane euro), emisiunea care, deși are doar a 3-a sumă atrasă, are participarea celor mai mulți investitori.

Profit Financial.forum - Gerke Witteveen, NN Pensii: Angajații IT vor să contribuie la Pilonul II pentru că au înțeles că trebuie să economisească pentru viitor CITEȘTE ȘI Profit Financial.forum - Gerke Witteveen, NN Pensii: Angajații IT vor să contribuie la Pilonul II pentru că au înțeles că trebuie să economisească pentru viitor

Dacă titlurile în lei cu dobândă de 6,10% (R2412C) au cumulat plasamente de 17,60 milioane lei (3,56 milioane lei), volumul a fost peste 4 ori mai mic, respectiv de 3,96 milioane lei (aproximativ 800.000 de euro) pentru obligațiunile guvernamentale cu aceeași maturitate, dar bonificate cu o dobândă de 7,10% de criteriul donării de sânge (R2412B).

O participare în echivalent 8,92 milioane euro, s-a înregistrat pe titlurile de stat în euro cu scadența la 5 ani (R2812AE) și care au un cupon de dobândă de 5,50%. Cealaltă emisiune denominată în moneda unică europeană, cea la un an (R2412BE), a atras subscrieri de 7,51 milioane lei, susținută de dobânda de 4,00%.

Ediția-record în programul Fidelis a fost cea din primăvară, când valoarea agregată a subscrierilor s-a ridicat la echivalentul a 618,39 milioane euro. Tendința de declin exacerbată în toamnă și în primele zile ale acestei oferte s-a resimțit încă de la exercițiul din vară, unul mai degrabă slab, în care Minsterul Finanțelor Publice a atras până la final 482,36 milioane euro, într-o piață istovită de oferta publică primară de la Hidroelectrica (H2O).

viewscnt
Afla mai multe despre
titluri de stat
bursa
bvb
dobanzi
mfp
fidelis