PSD renunță la postul de viceguvernator BNR. Funcția ar urma să fie ocupată de deputatul PNL Eugen Nicolăescu

PSD renunță la postul de viceguvernator BNR. Funcția ar urma să fie ocupată de deputatul PNL Eugen Nicolăescu
scris 27 apr 2017

PSD va renunța la postul de viceguvernator BNR, rămas vacant în urma demisiei lui Bogdan Olteanu, și îl va ceda PNL, pentru această funcție urmând a fi propus deputatul liberal Eugen Nicolăescu, au declarat, joi, surse din conducerea PSD, pentru News.ro.

Postul aparținuse, potrivit algoritmului, PNL, care l-a desemnat și pe Bogdan Olteanu. Deși postul era vacant din august 2016, Parlamentul nu a făcut o nouă numire, subiectul fiind luat în discuție abia după alegerile din decembrie anul trecut. Inițial, PSD a revendicat acest post.

Surse social-democrate au declarat însă joi că PSD renunță la acest post și îl cedează liberalilor.

”A fost o negociere cu PSD pe tot tabloul de funcții aflate sub control parlamentar. PNL nu va mai emite pretenții. Dacă voiau, își puneau omul lor la BNR, asta a fost negocierea”, au declarat și surse liberale.                    

Postul de viceguvernator al BNR a rămas vacant după ce Bogdan Olteanu și-a depus, în august 2016, demisia din funcție.

Vești proaste de la CJUE pentru clienții cu credite în franci elvețieni, după concluziile puse de avocatul general într-o cauză cu Banca Românească CITEȘTE ȘI Vești proaste de la CJUE pentru clienții cu credite în franci elvețieni, după concluziile puse de avocatul general într-o cauză cu Banca Românească

În 18 octombrie 2016, DNA l-a trimis în judecată pe Bogdan Olteanu pentru trafic de influență, fiind acuzat că în 2008, când era președinte al Camerei Deputaților, a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiun Vîntu un milion de euro și sprijin electoral constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul intervențiilor la primul-ministrul de la acea dată, Călin Popescu Tăriceanu, pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării.

Olteanu, care ocupa a treia treaptă în ierarhia BNR - după guvernatorul Mugur Isărescu și primviceguvernatorul Florin Georgescu -, este primul înalt oficial al băncii centrale aflat într-o asemenea situație.

viewscnt
Afla mai multe despre
psd
bnr
eugen nicolaescu