Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite investighează rolul jucat de Deutsche Bank într-o schemă de spălare de bani din Rusia în care a fost implicată alături de banca daneză Danske Bank, potrivit unui articol publicat miercuri de Bloomberg, citat de Reuters.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Investigația Fed se află în fază incipientă, potrivit unor surse apropiate situației, scrie News.ro.
Banca centrală americană investighează dacă divizia din New York a Deutsche Bank a monitorizat corect transferul de fonduri pe care le-a efectuat în numele Danske de la filiala acesteia din Estonia.
Acțiunile Deutsche Bank sunt în declin cu 1,8%, în timp ce indicele german Dax este în scădere cu 0,6%.
Reprezentanții Deutsche Bank au refuzat să comenteze.
Directorul general al Deutsche Bank, Christian Sewing, a declarat săptămâna trecută că banca efectuează o investigație internă referitoare la cazul Danske și că nu are indicii al unui comportament incorect al băncii pe care o reprezintă.
Deutsche Bank colaborează cu Rezerva Federală, potrivit Bloomberg.
Danske este investigată pentru plăți suspecte în valoare totală de 200 de miliarde de euro, efectuate din 2007 până în 2015, iar o sursă cu informații directe legate de acest caz a declarat pentru Reuters că Deutsche Bank a ajutat la procesarea majorității acestor plăți.
Un director cu rol executiv al Deutsche Bank a spus că banca a avut doar un rol secundar, în calitate de bancă corespondentă, ceea ce i-a limitat informațiile referitoare la oamenii din spatele tranzacțiilor.
În 2017, Fed s-a aflat între autoritățile de reglementare care au amendat Deutsche Bank cu aproape 700 de milioane de dolari din cauza controlului slab care a permis spălarea de bani din Rusia. O investigație a Departamentului de Justiție al Statelor Unite este încă în desfășurare.
În noiembrie 2018, Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, a fost supusă unei alte acuzații de spălare de bani. Poliția a percheziționat birourile tuturor membrilor board-ului băncii, în cadrul unei operațiuni de două zile și a investigației referitoare la acuzațiile de spălare de bani, legată de documentele Panama Papers.
Deutsche Bank a anunțat că nu a are indicii referitoare la un comportament incorect în acest caz.
În septembrie 2018, autoritatea germană de reglementare BaFin a ordonat Deutsche Bank să ia măsuri pentru a preveni spălarea de bani și finanțarea terorismului și a desemnat firma de audit KPMG ca terță parte pentru evaluarea progreselor.