UE a înregistrat un deficit al balanței comerciale de 64,7 miliarde de euro, în urma majorării prețurilor energiei

UE a înregistrat un deficit al balanței comerciale de 64,7 miliarde de euro, în urma majorării prețurilor energiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 oct 2022

Uniunea Europeană a înregistrat în august un deficit al balanței comerciale de 64,7 miliarde de euro, față de un deficit de 7,1 miliarde de euro în perioada similară din 2021, în principal în urma majorării prețurilor energiei, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Astfel, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 207,1 miliarde de euro, în creștere cu 24,2% față de august 2021, în timp ce importurile UE au urcat cu 56,4%, până la 271,8 miliarde de euro, scrie Agerpres.

EXCLUSIV Millenium Insurance Broker, cu grupul Autonom acționar principal, vine la bursă până la finele anului. 20% din acțiunile brokerului vor fi listate CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Millenium Insurance Broker, cu grupul Autonom acționar principal, vine la bursă până la finele anului. 20% din acțiunile brokerului vor fi listate

În primele opt luni din 2022, cele mai mari creșteri au fost înregistrate la importurile și la exporturile de energie (care au o valoare mai scăzută), astfel încât UE a înregistrat un avans semnificativ al deficitului comercial în domeniul energiei (minus 423,4 miliarde de euro în perioada ianuarie - august 2022, comparativ cu minus 152,5 miliarde de euro în ianuarie - august 2021).

În perioada ianuarie - august 2022, exporturile de bunuri ale UE au urcat la 1.657,3 miliarde de euro (o creștere de 18,1% față de perioada similară din 2021), iar importurile s-au majorat la 1.966,9 miliarde de euro (un avans de 49,9% față de perioada ianuarie - august 2021).

Ca rezultat, UE a înregistrat un deficit în perioada ianuarie - august 2022, de 309,6 miliarde de euro, față de un excedent de 91,8 miliarde de euro în perioada similară din 2021.

Zona euro a înregistrat în august un deficit al balanței comerciale de 50,9 miliarde de euro, față de un excedent de 2,8 miliarde de euro în perioada similară din 2021, în principal în urma majorării prețurilor energiei. Este cel mai ridicat nivel din 2015 al deficitului balanței comerciale a zonei euro.

În perioada ianuarie - august 2022, exporturile de bunuri ale zonei euro au urcat la 1.859,8 miliarde de euro (o creștere de 18,7% față de perioada similară din 2021), iar importurile la 2.088,6 miliarde de euro (un avans de 44,7% față de perioada ianuarie - august 2021). Ca rezultat, zona euro a înregistrat un deficit în ianuarie - august 2022 de 228,8 miliarde de euro, față de un excedent de 124 miliarde de euro în perioada similară din 2021.

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit
energie
pret